Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea ca Steaua să promoveze în Superligă la finalul acestui sezon.
Aflată pe locul al doilea în play-off-ul Ligii a II-a, Steaua poate spera la promovarea în Superligă, la finalul sezonului, dacă va fi modificată Legea Sportului. Un grup de parlamentari condus de Vasile Dîncu a propus oficial modificarea, însă Gigi Becali nu crede că "rivalii" săi vor avea drept de promovare.
"Nu ai cum să faci asta, legile de la fotbal trebuie să fie corelate cu cele de la FIFA şi UEFA. În al doilea rând, chiar dacă schimbi această lege, nu poţi să faci asta în timpul unui sezon, deci abia din sezonul următor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă e să facă ce vor ei, credeţi că pe mine mă interesează? Şi dacă promovează ce vor face? Ce vor face? Spuneţi voi ce vor face.
Cine dă bani? Va trebui să dea bani statul, nu? Aşa că nu mai contează ce zic eu, toate sunt invers în România, nu poţi să te mai superi pentru ceva" , a declarat Gigi Becali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Steaua ar putea primi drept de promovare. Intră în dezbatere în regim de urgenţă modificările la Legea Sportului
Steaua poate spera la promovarea în Superligă după ce un grup de parlamentari condus de Vasile Dîncu a propus oficial modificarea Legii Educaţiei Fizice şi Sportului.
Roş-albaştrii n-au primit dreptul de promovare, deşi în ultimii ani s-a tot discutat despre găsirea unei căi care să schimbe această situaţie, însă lucrurile s-ar putea schimba acum cu ajutorul unui grup de parlamentari condus de Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.
În Legea Sportului, cluburile care aparţin de stat nu sunt considerate profesioniste. Practic, handbaliştii de la Dinamo - de exemplu - sau Cristina Neagu, deşi sunt sportivi de performanţă, sunt legitimaţi la cluburi care nu sunt profesioniste.
Parlamentarii Vasile Dîncu, Radu Popa şi Bogdan Constantin Matei au propus ca modificările Legii Sportului să intre în dezbatere la Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă.
Potrivit paginii de Facebook ”Glasul Steliştilor” - care aparţine unui grup de suporteri ai Stelei - ”roş-albaştrii” ar putea avea drept de promovare încă din acest sezon, dacă legea ar fi adoptată înainte de finalul lunii iunie.
Pe de altă parte, gsp.ro, care citează surse din lumea juridică, susţine că Steaua n-ar putea promova la finalul acestui sezon, deoarece ar fi nevoie şi de schimbarea regulamentului pentru sezonul în curs.
Ce modificări au fost propuse la Legea Sportului
Este vorba despre două alineate din articolul 31, care, odată schimbate, i-ar oferi Stelei dreptul de a promova în Liga 1.
Alineatul 1, varianta nouă:
”Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociaţii fără scop patrimonial, societăţi comerciale sportive pe acţiuni sau persoane juridice de drept public, înfiinţate ca instituţii publice reprezentative în domeniul activităţii sportive de performanţă, care au obţinut licenţa din partea federaţiei sportive naţionale, emisă în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor internaţionale pe ramura de sport”.
Alineatul 1, varianta actuală:
”Cluburile sportive, organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni, sunt cluburi sportive profesioniste. Acestea au drept obiect de activitate participarea la competiţii sportive profesioniste, promovarea şi dezvoltarea activităţilor sportive, precum şi alte activităţi legate sau derivate din obiectul lor social”.
Alineatul 3, varianta nouă:
”Cluburilor sportive profesioniste, organizate ca asociaţii fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociaţii, cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăţi sportive comerciale pe acţiuni, li se aplică regimul juridic al societăţilor comerciale, cu particularităţile din prezenta lege, iar cluburilor sportive profesioniste, organizate ca persoane juridice de drept public, înfiinţate ca instituţii publice reprezentative în domeniul activităţii sportive de performanţă li se aplică regimul juridic al instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează”.
Alineatul 3, actuala variantă:
”Cluburilor sportive profesioniste li se aplică regimul juridic al societăţilor comerciale, cu particularităţile cuprinse în prezenta lege”
- Citește și
- Momente uluitoare pentru Kovacs şi ceilalţi arbitri după Milan - Napoli. Românii, jigniţi de jurnaliştii italieni: "Proştilor"
- EXCLUSIV | Kimmich a sărit să-l bată pe Leroy Sane la Bucureşti: ”Mi-a spus un martor ocular”
- Explicaţiile lui Lampard după înfrângerea cu Real Madrid: "La retur, va fi altceva"
- Recunoaşteţi personajul? ”Mamă, asta chiar e bombă!” :) Este arhicunoscut în fotbalul românesc