Nicolae Dică urmează să fie prezentat oficial pe banca tehnică a lui CS Mioveni, unde îl va regăsi şi pe Bogdan Rusu, atacantul alături de care a lucrat şi la FCSB.
Venit la vicecampioana României, în august 2022, Bogdan Rusu s-a despărţit în această iarnă de FCSB, după ce a fost trecut rapid pe lista neagră de Gigi Becali. Patronul roş-albaştrilor i-a reziliat contractul atacantului, care s-a pregătit în această săptămână alături de divizionara secundă FC Braşov.
Cum regulamentul nu-i permitea să mai evolueze pentru un alt club în acest sezon, Bogdan Rusu a ajuns, în cele din urmă, la o înţelegere cu echipa la care a început stagiunea, CS Mioveni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ne-am înţeles cu Bogdan Rusu. E acum în drum spre Mioveni. Îl aşteptăm să semneze" , a dezvăluit Dumitru Olteanu, preşedintele lui CS Mioveni, potrivit Jurnalul de Argeş.
Cumpărat cu 200 de mii de euro, Bogdan Rusu a reuşit să se califice în grupele Conference League alături de FCSB, însă n-a marcat niciun gol pentru vicecampioana României. În cele 13 meciuri bifate, în toate competiţiile, atacantul de 32 de ani a oferit doar două pase decisive.
- 400 de mii de euro valorează Bogdan Rusu, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb