You are here:

Propunere-surpriză pentru ”granzii” Ligii 1! Transferul pe care nu ar trebui să îl rateze ”echipele cu pretenţii”: ”Puţini jucători din România sunt de nivelul lui”

Propunere-surpriză pentru ”granzii” Ligii 1! Transferul pe care nu ar trebui să îl rateze ”echipele cu pretenţii”: ”Puţini jucători din România sunt de nivelul lui”

Superliga

Comentarii

Ovidiu Herea (37 de ani) a vorbit la superlativ despre unul dintre foştii săi coechipieri, care evoluează în prezent în Liga 1. Jucătorul lui Metaloglobus a afirmat că puţini jucători din campionatul nostru se ridică la nivelul acestuia şi l-a propus ”echipelor cu pretenţii” din România.

Revenită în Liga 1 imediat după retrogradare, Hermannstadt a reuşit o performanţă importantă în condiţii mai mult decât nefavorabile.

Afectată de grave probleme financiare, echipa din Sibiu riscă să ajungă în aceeaşi situaţie ca Gaz Metan sau Clinceni, dar, deocamdată, aceste dificultăţi nu se văd pe teren.

După cinci etape, jucătorii pregătiţi de Marius Măldărăşanu sunt neînvinşi şi se află pe podiumul Ligii 1, la egalitate de puncte cu Farul şi la două lungimi în urma liderului Botoşani.

Ovidiu Herea a vorbit la superlativ despre unul dintre jucătorii sibieni, Sota Mino (27 de ani), cu care a fost coechipier la Metaloglobus.

Herea consideră că japonezul este un jucător cum rar se găsesc în Liga 1 şi l-a propus ”granzilor” din campionatul nostru.

Propunere-surpriză pentru ”echipele cu pretenţii” din Liga 1

Sota este un băiat simplu. Ţin minte prima zi când a venit la noi, la Metaloglobus, de la Astra. Nu juca acolo, la echipa a doua. A venit în şlapi, cu o geantă…

Era un băiat simplu, a intrat, s-a antrenat şi ne-a plăcut din primul moment în care l-am văzut. Nu prea vorbea română, acum a mai început.

Dar e normal, are patru ani de când e aici. S-a făcut plăcut grupului, a ştiut să se integreze, iar după, prin evoluţiile pe care le-a avut, şi-a câştigat şi respectul.

Acum, mă bucur foarte mult pentru el. Merită acest pas pe care l-a făcut şi cred că nu se va opri aici. În scurt timp cred că îl vom vedea la echipele cu pretenţii din Liga 1.

Eu pariez că… nu ştiu dacă în iarnă, dar după campionatul acesta va face pasul la o echipă bună. Dacă nu din România, va pleca în afară.

E un jucător constant, foarte rar greşeşte. Îşi face treaba, nu comentează, e dispus la efort, la sacrificiu. Puţini jucători din România sunt de nivelul său.

Vom vedea, dar eu de când l-am văzut la Metaloglobus am zis că va ajunge în Liga 1”, a declarat Ovidiu Herea, pentru Playsport.

Cotat la 300.000 de euro de transferamrkt, Sota Mino se află în România de patru ani, timp în care a trecut pe la Astra, Metaloglobus şi Hermannstadt.

Înainte de a veni la Giurgiu, japonezul făcuse pasul din ţara natală în Malta.

Afla mai multe despre: sota mino 

viewscnt
Articole similare