Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răsturnare de situaţie! Alibec şi două vedete de la FCU sunt transferurile cerute patronului, pentru un nou titlu în Superliga

Răsturnare de situaţie! Alibec şi două vedete de la FCU sunt transferurile cerute patronului, pentru un nou titlu în Superliga

Superliga

Comentarii

Lupta pentru titlul Superligii în sezonul următor se ascute. Cluburile de top din România îşi conturează loturile pentru stagiunea următoare, iar evaluarea făcută de Dan Petrescu la CFR Cluj a arătat că are nevoie de cinci, şase transferuri. Numele de pe listă sunt importante.

Dan Petrescu, primele trei lovituri la care s-a gândit pentru a câştiga din nou campionatul în Superliga

FCSB a cucerit titlul Superligii în sezonul 2023-2024, iar rivalele au început să se întărească. CFR Cluj şi Universitatea Craiova, care se luptă pentru locul secund sâmbătă, de la 21:00, i-au adus pe Dan Petrescu, repsectiv Constantin Gâlcă, în timp ce Rapid Bucureşti pregăteşte instalarea unui antrenor nord-irlandez titrat. 

În Gruia, "Bursucul" a început să se pregătească pentru sezonul care-i poate aduce al şaselea titlu, după cel cu Unirea Urziceni şi patru cu CFR Cluj, iar antrenorul are primele mutări în minte, pentru a întări lotul pe care l-a văzut în ultimele etape ale play-off-ului. 

Conform Ziare.com, Dan Petrescu îi are pe lista de transferuri pe Denis Alibec (33 de ani), Benjamin Van Durmen (27 de ani) şi Yassine Bahassa (31 de ani).

Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange

Sursa citată susţine că lotul pe care-l are în prezent nu l-a mulţumit, iar antrenorul a identificat posturile care ar trebui întărite. De aceea, Dan Petrescu i-a cerut lui Nelu Varga în jur de şase transferuri, iar cei trei jucători importanţi sunt în vederile sale. 

Denis Alibec, dorit şi de Gigi Becali la FCSB, a ajuns în România şi se pregăteşte cu Farul, echipa alături de care a cucerit campionatul în sezonul trecut. Atacantul naţionalei României rămâne fără contract, după ce mai bine de jumătate de an a evoluat în Qatar, la Muaither SC. 

Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange

Iar pe listă sunt şi cei doi jucători lăsaţi liberi de contract de FCU Craiova 1948, retrogradată în Liga 2. Van Durmen şi Bahassa nu au prelungit contractul cu Adrian Mititelu şi îşi caută o nouă echipă, iar cei doi străini sunt pe placul lui Dan Petrescu. 

În urmă cu câteva luni, Adrian Mititelu afirma că i-a propus lui Bahassa cel mai mare contract pe care-l poate primi în România, însă francezul tot a refuzat. 

Afla mai multe despre: dan petrescudan petrescu transferuri cfr clujdenis alibecbahassavan durmen 

viewscnt
Articole similare