În urma greşelşilor în lanţ făcute de Andrei Chivulete în acest sezon, MM Stoica a cerut înlocuirea centralului.
La sfârşitul lui 2021, Andrei Chivulete a fost trecut de FRF pe lista FIFA, pe care ar trebui să se afle cei mai valoroşi arbitri români.
Tânărul central şi-a făcut pentru prima dată apariţia pe această listă, dar ar putea fi scos de pe ea mai repede decât se aştepta, în urma greşeilor făcute în acest sezon.
În aproape fiecare meci condus de Andrei Chivulete a existat o fază controversată de arbitraj, iar ultima dintre acestea l-a făcut pe MM Stoica să ”explodeze”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Invitat în studioul Telekom Sport, managerul general a urmărit, alături de fostul arbitru Constantin Zotta, o fază controversată de la meciul UTA - Mioveni.
După ce a recuperat balonul, Florin Iacob a intrat direct într-un adversar, faultându-l în careu.
Totuşi, centralul Chivulete a acordat fault în atac şi i-a arătat chiar şi cartonaş galben jucătorului de la Mioveni, care tocmai fusese lovit de portarul advers.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Constanin Zotta a afirmat că ar fi trebuit acordat penalty la acea fază, iar MM Stoica a explodat după ce a urmărit o nouă eroare a lui Chivulete.
Managerul general de la FCSB a amintit câteva dintre celelalte greşeli ale lui Chivulete şi a ”tunat” la adresa arbitrului, cerând înlocuirea sa.
Război între FCSB şi un central din Liga 1
”Atenţie! Chivulete arbitrează. Chivulete care, la meciul FCSB - Voluntari dă penalty la Niţă, pentru o fază care e mult mai neclară decât asta. Chivulete viciază meci după meci, rezultat după rezultat.
Sunt curios dacă, după meciul nostru cu UTA, Barbu a fost reţinuit de la delegări cred că şase etape, sunt curios să văd ce face Chivulete.
Nu e primul penalty dubios... asta e bătaie de joc ce a făcut la faza asta, e bătaie de joc! Bătaie de joc e Chivulete la adresa arbitrajului românesc şi faptul că este în continuare ţinut să arbitreze, să strice meciuri.
Ce face Chivulete e incredibil şi ne sfidează. Am spus public, vreau ca cei de la CCA să asculte înregistrările de la meciul cu noi. M-a înjurat de m-a rupt.
Cum e posibil să arbitreze ăsta în continuare? Cum e posibil aşa ceva? Cum poate să explice Chivulete faza asta? Nu e speriat, confuz da, dar speriat niciodată.
Este de o insolenţă cum rar mi-a fost dat să văd. Cam toate exemplele greşelilor flagrante îl au la mijloc pe Chivulete, pentru că, referitor la discuţie între arbitrul asistent şi arbitrul, luaţi Rapid - Chindia şi ce s-a întâmplat acolo.
Sebastian Gheorghe i-a zis <<vezi că ăla e în afara jocului>>, <<da, da, am văzut eu că vine mingea de la adversar>>. Nu era de la adversar, era de la Săpunaru, care o jucase intenţionat.
Am vrea să lucreze alţii cu noi, nu cineva care îşi bate joc de noi cum şi-a bătut el la meciul cu Voluntari şi acum nu dă penalty când e un masacru în careu.
Omul îşi bate joc de noi. I-a anulat gol lui Ianis Stoica pentru că aşa a vrut el. A zis în prima fază că e henţ. Când a auzit că nu e henţ, a zis că e fault.
Pai hotărăşte-te! M-aş bucura foarte tare să nu ne întâlnim în play-off cu Chivulete”, a declarat MM Stoica, pentru Telekom Sport.
- Citește și
- Fotbalistul român care se autopropune la naţională: ”Nu înţeleg de ce nu sunt convocat, dau randament meci de meci. Ar trebui să mă cheme”
- Claudiu Keşeru, OUT de la FCSB! Atacantul scapă de coşmarul de la Bucureşti. Anunţul momentului în fotbalul românesc
- Dan Petrescu, discurs spumos în urma încheierii sezonului regular: ”Cel mai greu meci din 2022. Dacă se mai întâmplă asta, mă las de antrenorat”
Afla mai multe despre: andrei chivulete