Jade Slusarczyk, iubita jucătorului de snooker Jimmy White şi prezentatoare TV, spune că a rămas marcată după ce a fost lovită în cap cu un pahar, într-un club de noapte.
Jade Slusarczyk a trecut prin momente cumplite într-un club de noapte. Tânăra de 34 de ani s-a trezit lovită în cap de un pahar, care i-a provocat o tăietură destul de serioasă. Imediat, sângele a început să-i curgă abundent: ”Într-o secundă mi-am luat rămas bun de la nişte prieteni şi în următoarea secundă am simţit că ceva m-a lovit în cap. Când am pus mâna, am crezut că cineva a vărsat băutura pe mine, dar apoi am văzut că sunt plină de sânge. În câteva secunde toată rochia mea era plină de sânge. Prietenul meu a alergat cu mine la toaletă. Era sânge peste tot, iar fetele care erau cu mine erau foarte îngrijorate. Sângele îmi curgea ca la robinet”, a mărturisit Jade Slusarczyk pentru Daily Mirror.
La faţa locului a ajuns imediat o ambulanţă şi medicii au avut nevoie de mai multe ore pentru a-i opri sângerarea: ”Au reuşit să coasă tăietura, dar destul de curând mi s-a deschis din nou şi am început să plâng. A fost nevoie să o coasă din nou. Voi rămâne cu cicatrice”, mai povesteşte iubita lui Jimmy White.
Paharul a fost aruncat de la o masă unde doi bărbaţi s-au luat la bătaie. Poliţia a deschis o anchetă şi încearcă să dea de urma celor vinovaţi: ”Chestia este că, dacă acest pahar ar fi fost aruncat cu două secunde mai devreme, m-ar fi lovit chiar în mijlocul feţei. Aş fi putut orbi şi asta chiar mi-ar fi schimbat viaţa”, mai spune Jade.
Jade Slusarczyk spune că acel episod i-a marcat viaţa de zi cu zi şi că acum îi este teamă să mai iasă din casă: ”Am doar doar de câteva ori, inclusiv când a trebuit să merg la spital pentru a-mi verifica tăieturile. Nu m-am simţit în siguranţă. Sunt neliniştită tot timpul”.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jade slusarczyk