You are here:

FOTO | Ionuţ Radu a semnat! Portarul român, surprins în culorile noii echipe

FOTO | Ionuţ Radu a semnat! Portarul român, surprins în culorile noii echipegalerie foto

Stranieri

Comentarii

Ionuţ Radu (25 de ani) va avea în sfârşit din nou şansa de a fi titular în Serie A, după ce a semnat cu noua sa echipă. Marţi, portarul român a fost surprins în culorile noii echipe, pozând pentru prezentarea sa oficială.

În 2019, Ionuţ Radu era considerat nu doar unul dintre cei mai promiţători tineri portari români, ci unul dintre cei mai de perspectivă goalkeeper-i din Serie A.

Fotbalistul ajuns la 25 de ani reuşise un sezon impresionant la Genoa, sub formă de împrumut, şi fusese om de bază pentru naţionala U21 a României care prindea semifinalele Campionatului European în acea vară.

Decis că merită să fie titular în Serie A, românul a fost împrumutat din nou la Genoa în următorul sezon, fiind trimis la Parma în a doua parte a stagiunii, întrucât nu reuşise să îşi recapete locul în primul 11 la fosta echipă.

Nici alături de ”cruciaţi” nu a prins minute românul, dar următorul sezon acesta avea să nu mai fie îmrpumutat, ci păstrat de Inter ca ”discipolul” lui Samir Handanovic.

Ionuţ Radu credea că acesta era un semn că este pregătit uşor, uşor pentru a deveni titularul lui Inter, dar, după doi ani de deziluzii şi stat pe bancă, şi-a luat gândul de la acest vis.

În schimb, fostul internaţional român de tineret a acceptat să facă iar pasul la o echipă mai slab cotată din Serie A, de această dată semnând cu Cremonese.

Ionuţ Radu a semnat cu Cremonese

La echipa nou-promovată, jucătorul de 25 de ani va fi coechipier cu alţi doi fotbalişti români, Dennis Politic (22 de ani) şi căpitanul echipei naţionale, Vlad Chiricheş (32 de ani).

"Vizită medicală programată pentru Radu? Da, va sosi la Cremona şi va face vizita medicală. Apoi, începând de luni, va începe sezonul alături de noi", a declarat Ariedo Braida, directorul sportiv al grupării din Cremona, conform footballnews24.

Sursă foto: Playsport

Braida îl ştie şi-l monitorizează pe Radu de câţiva ani, îi cunoaşte bine potenţialul, iar acum a insistat foarte mult să-l aducă de la Inter, având încredere că va face o afacere grozavă pentru club şi pentru jucător”, informează sursele Playsport.

În cei nouă ani în care a fost deţinut de Inter, Radu a fost împrumutat de aproape la fel de multe ori de milanezi, patru, cât a însumat apariţii pentru club, cinci.

Afla mai multe despre: ionuţ radu 

viewscnt
Articole similare