Portarul titular al naţionalei Marocului, Bono (31 de ani), a făcut senzaţie la Campionatul Mondial din Qatar, dar a fost foarte aproape să semneze cu un club din fotbalul românesc, în urmă cu mai mulţi ani, iar destinul său putea fi cu totul diferit.
A făcut senzaţie la Campionatul Mondial, dar a fost la un pas de România. Un titular din naţionala Marocului putea să semneze cu un club românesc
Yassine Bounou, cunoscut şi ”Bono”, a fost la un pas să ajungă la Ceahlăul Piatra Neamţ. Totul se întâmpla în urmă cu aproape opt ani, mai exact în februarie 2015.
La momentul respectiv, portarul marocano-canadian, care era legitimat atunci la echipa secundă a celor de la Atletico Madrid, a participat la un cantonament al formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, desfăşurat în Italia, în localitatea Monterosi, conform ZCH News.
Goalkeeper-ul născut în Canada a ajuns să dea probe la nemţeni şi chiar să evolueze într-o partidă amicală pentru aceştia, deşi încă nu avea 24 de ani împliniţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ceahlăul, antrenată pe atunci de fostul mare internaţional brazilian Ze Maria, s-a impus cu scorul de 3-0 contra echipei Lupa Roma FC, din al patrulea eşalon fotbalistic din Italia.
Cu toate acestea însă, trecerea lui Bono la Ceahlăul Piatra Neamţ nu s-a mai concretizat, astfel că a revenit în Spania, unde a jucat sub formă de împrumut la Real Zaragoza.
În 2016, după ce nu a bifat niciun minut pentru prima echipă a celor de la Atletico Madrid, internaţionalul marocan a decis să se transfere la Girona, iar în 2019 a ajuns la Sevilla, care l-a cumpărat definitiv în 2020 şi este legitimat şi în prezent.
La Campionatul Mondial din Qatar, Yassine Bounou a fost titular în şase partide pentru naţionala Marocului. Singurul meci în care nu a putut evolua este cel cu Belgia, din grupe, din cauza unei probleme medicale chiar înainte de fluierul de start al partidei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cotat în prezent la 15 milioane de euro, Bono a strâns 52 de meciuri la prima reprezentativă a ”Leilor din Atlas” şi a avut prestaţii de excepţie de-a lungul Cupei Mondiale din acest an.
Bono a fost unul dintre cei mai importanţi componenţi ai naţionalei Marocului, care a devenit prima echipă africană calificată în semifinalele unui Campionat Mondial, la finalul căruia s-a clasat pe locul 4, după 1-2 cu Croaţia în finala mică.
- Citește și
- Continuă problemele pentru N’Golo Kante. A pierdut Mondialul, iar acum ratează şi startul noului an. Când va reveni mijlocaşul central
- Are foame de goluri! ”Ochii îi strălucesc atunci când vede o oportunitate de a marca”. Atacantul care nu poate fi oprit
- A renunţat la naţională la 26 de ani, după conflictul avut la Cupa Mondială cu selecţionerul: "Povestea mea s-a încheiat”