You are here:

Când a fost înfiinţată FCSB. MTS, răspuns oficial. DOCUMENT | Ce scrie în răspunsul semnat de Eduard Novak

Când a fost înfiinţată FCSB. MTS, răspuns oficial. DOCUMENT | Ce scrie în răspunsul semnat de Eduard Novakgalerie foto

FCSB

Comentarii

Într-un răspuns oficial, Ministerul Sportului anunţă că FCSB a fost înfiinţată în anul 2003.

Ministerul Sportului i-a oferit un răspuns oficial unui suporter stelist care a solicitat Certificatul de Identitate Sportivă al FCSB-ului.

În documentul oficial, forul condus de Eduard Novak precizează că CIS-ul FCSB-ului datează din anul 2003, atunci când Gigi Becali a preluat echipa.

FCSB a obţinut în 2003 Certificatul de Identitate Sportivă

Pagina de Facebook ”Glasul Armatei”, care aparţine unui grup de suporteri ai Stelei, a publicat un document oficial al Ministerului Sportului, în care se arată că FCSB a obţinut CIS-ul în 2003.

Este anul în care Gigi Becali a devenit patronul echipei din Liga 1. Atunci, omul de afaceri din Pipera a înfiinţat o nouă societate, pe care a denumit-o FC Steaua SA şi care a preluat, printre altele, lotul de jucători de la fosta AFC Steaua - care i-a aparţinut lui Viorel Păunescu.

Însă, deşi în acel an a cerut şi un nou Certificat de Identitate Sportivă, noua echipă - FC Steaua SA (devenită între timp FCSB) - a fost primită direct în Liga 1, în locul fostei AFC Steaua.

Răspunsul Ministerului Sportului confirmă, astfel, printr-un document oficial că FCSB a fost înfiinţată în 2003.

Gigi Becali a cerut atunci şi înregistrarea unei noi mărci, dar a fost refuzat

Cu un club nou înfiinţat, pe un CIS nou, Gigi Becali a cerut atunci acceptul celor de la CSA să înregistreze şi marca ”Steaua Bucureşti” pentru noua echipă.

Însă fostul europarlamentar a fost refuzat. Ulterior, Gigi Becali a îngregistrat marca ”Steaua Bucureşti” fără să mai ţină cont de poziţia Clubului Sportiv al Armatei.

Ulterior, CSA Steaua a depus o plângere în instanţă prin care a cerut anularea mărcii ”Steaua Bucureşti” pe care Gigi Becali a înregistrat-o fără acceptul clubului Armatei.

În decembrie 2014, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, judecătorii au decis că Gigi Becali a înregistrat ilegal marca ”Steaua Bucureşti” şi i-au interzis să o mai folosească.

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare