Cristiano Ronaldo l-a inclus pe Lionel Messi într-o postare pe care a avut-o după amicalul de lux dintre Riad Season Team şi PSG.
Joi, la Riad a avut loc, probabil, ultima întâlnire dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, printre cele mai tari rivalităţi din istoria fotbalului.
Cei doi s-au revăzut într-un amical organizat de arabi, între PSG şi o echipă formată din fotbalişti de la Al Nassr şi Al Hilal.
Ronaldo a salutat ultima întâlnire cu Lionel Messi
Amicalul dintre Riad Season Team şi PSG s-a ridicat la aşteptările publicului. Meciul a fost câştigat de PSG, care s-a impus cu 5-4 şi cele două legende ale fotbalului şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Foarte apreciată a fost evoluţia lui Cristiano Ronaldo, care a arătat foarte multă poftă de joc şi care a fost declarat omul meciului după cele două goluri pe care le-a marcat.
Însă pentru fani a contat mai puţin scorul, ci faptul că Ronaldo şi Lionel Messi au fost, probabil, pentru ultima dată faţă în faţă într-un meci de fotbal.
După meci, Cristiano Ronaldo a postat pe reţelele de socializare un mesaj în care a scos în evidenţă că şi el s-a bucurat de duelul cu marele său rival:
”Atât de fericit să fiu din nou pe teren şi pe lista de marcatori! Şi mă bucur că am văzut nişte prieteni vechi”, a fost mesajul postat de Cristiano Ronaldo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Messi s-a impus un amicalul de lux organizat de arabi. Ronaldo, omul meciului
Lionel Messi a câştigat duelul cu Cristiano Ronaldo n meciul amical disputat între o selecţionată cu jucători de la Al Nassr şi de la Al Hilal şi formaţia Paris Saint Germain, scor 5-4.
Golurile echipei franceze au fost marcate de Messi (3'), Marquinhos (43'), Ramos (53'), Mbappé (60') şi Ekitike (78').
Pentru Riad Season Team au marcat Cristiano Ronaldo (34' - penalti, 45+5'), Soo (57') şi Talisca (90+3').
Cristiano Ronaldo a evoluat în primul său meci de când a semnat cu Al-Nassr, în Arabia Saudită, el fiind căpitanul echipei la meciul de joi seară, în care a fost înlocuit în minutul 61.
Şi Messi a fost înlocuit în minutul 63.
- Citește și
- "Sunt încercări de a împrumuta jucători". Anunţ despre transferuri de la FCSB, cu două zile înainte de primul meci în Superligă | EXCLUSIV
- FC Barcelona şi Real Madrid, în sferturile Cupei Spaniei. Catalanii, calificare en-fanfare. Madrilenii, ”remontada” la Villareal
- Doliu în fotbalul mondial. Un jucător crescut de Tottenham a murit la doar 25 de ani. Cum s-a întâmplat tragedia
Afla mai multe despre: ronaldo