Adi Mutu este antrenorul momentului în Superligă. După victoria cu FC Voluntari, Rapid a urcat temporar pe primul loc, iar Adi Mutu este în centrul atenţiei. Basarab Panduru a comentat parcursul bun pe care îl traversează antrenorul giuleştenilor în această perioadă.
Rapid a înregistrat o nouă victorie în Superligă. Giuleştenii au învins-o pe FC Voluntari, scor 1-0, şi a urcat provizoriu pe prima poziţie în ierarhie, asta până la meciul dintre Farul Constanţa şi Universitatea Craiova.
Rapid a acumulat 21 de puncte în nouă etape şi conduce clasamentul, poate fi întrecută la golaveraj de Farul, în cazul în care aceasta câştigă duelul de luni cu formaţia lui Mirel Rădoi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Schimbarea prin care a trecut antrenorul Adi Mutu. Cum era în trecut faţă de momentul Rapid
Cu Adi Mutu pe bancă, antrenor ce a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător în fotbalul italian, formaţia giuleşteană a contabilizat patru victorii cu scorul de 1-0 şi alte două la o diferenţă minimă de goluri.
Tehnicianul Rapidului a fost caracterizat de Basarab Panduru, cel care a precizat că Mutu este mult mai matur în momentul de faţă şi analizează mult mai bine adversarii.
Totodată, Panduru a evidenţiat şi atmosfera bună din lotul Rapidului, dar a atras atenţia că toate acestea se pot schimba dacă echipa începe să piardă meciuri.
”Anul trecut, la FC U Craiova, mi s-a părut că joacă şi vrea să bată pe toată lumea. Luăm noi mingea de la portar, jucăm, ne ducem, facem, atacăm pe toată lumea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mi se pare că e schimbat faţă de Craiova, faţă de ce a mai antrenat el în urmă. Acolo (n.r. la Campionatul European U21), primul meci mi-a plăcut, al doilea meci nu mi-a plăcut deloc.
Dacă la primul meci a avut o logică, jucătorii jucau pe posturi pe care au mai jucat, după aia nu au mai avut nicio treabă unii cu alţii, a fost o harababură acolo.
Mi se pare că e mai realist şi analizează şi adversarul mult mai bine. Am impresia că şi atmosfera e bună, nu prea vezi jucători supăraţi.
Dar toate lucrurile se termină, sau încep, în momentul în care pierzi două-trei meciuri”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
- Citește și
- EXCLUSIV | Marele absent din lotul FCSB-ului. Mihai Stoica îl regretă şi acum pe fotbalistul pierdut în vară: "E unul dintre marcatorii ultimilor ani"
- Takayuki Seto şi-a anunţat plecarea din România: ”Vreau să mă întorc în Japonia”. Familia îl aşteaptă ”acasă” pe fotbalistul Petrolului | EXCLUSIV
- Ianis Zicu şi-a anunţat plecarea de la Concordia Chiajna, după eşecul cu Dinamo: ”Clubul trebuie să aducă un suflu nou privind stafful tehnic”