Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Se reia campionatul Turciei! Când revine Superliga turcă după incidentul arbitrului bătut de preşedintele lui Moruţan

Se reia campionatul Turciei! Când revine Superliga turcă după incidentul arbitrului bătut de preşedintele lui Moruţan
Comentarii

Campionatul de fotbal al Turciei, suspendat după agresarea unui arbitru la un meci de primă ligă, luni, la Ankara, se va relua la 19 decembrie, a anunţat, miercuri, preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF).

"Toate ligile se vor relua marţi, 19 decembrie", a declarat Mehmet Büyükeksi, şeful federaţiei. Acesta anunţase luni seară că toate meciurile vor fi "amânate sine die".

La finalul meciului de luni dintre Ankaragücü şi Rizespor, scor 1-1, preşedintele clubului din Ankara, Faruk Koca, a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe arbitrul Halil Umut Meler. Clubul din Rize egalase în prelungiri, iar arbitrul anulase un gol pentru Ankaragücü.

Arbitrul căzut apoi la pământ, a fost lovit de mai multe ori cu picioarele în faţă de cel puţin alţi doi bărbaţi şi a suferit un traumatism cranian. În timpul nopţii, Ankaragücü a prezentat "scuze fanilor (...) şi întregii comunităţi sportive pentru acest incident trist".

Plasat în detenţie alături de alţi doi bărbaţi, preşedintele clubului Ankaragucu a demisionat.

Anunţul lui Faruk Koca, preşedintele clubului Ankaragucu, după ce l-a doborât pe Halil Umut Meler

"Oricare ar fi amploarea nedreptăţii sau a greşelii, nimic nu poate legitima sau explica violenţa pe care am comis-o (...)

Aş dori, de asemenea, să anunţ publicul că am demisionat din funcţia de preşedinte al MKE Ankaragücü pentru a împiedica clubul, fanii şi familia mea să mai sufere vreun rău", a anunţat Faruk Koca într-un comunicat pe site-ul clubului.

Afla mai multe despre: turciaankaragucuolimpiu morutan,  

viewscnt
Articole similare