You are here:

Şedinţă de urgenţă la Dinamo. Planurile îndrăzneţe pregătite de Zăvăleanu pentru renaşterea clubului. Ce se întâmplă cu palmaresul, sigla şi centrul de juniori

Şedinţă de urgenţă la Dinamo. Planurile îndrăzneţe pregătite de Zăvăleanu pentru renaşterea clubului. Ce se întâmplă cu palmaresul, sigla şi centrul de juniori
Comentarii

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, iar acum oficialii clubului caută cele mai bune variante pentru a renaşte echipa.

Dinamo a retrogradat, iar jucătorii importanţi ai clubului din Ştefan cel Mare au început deja să negocieze cu alte echipe din Liga I. Alexandru Răuţă şi Gabriel Torje urmează să se despartă de "câini", în timp ce Cosmin Matei a şi semnat cu Sepsi.

Pe lângă problemele de lot, oficialii dinamovişti au şi alte bătăi de cap mult mai serioase. La jumătatea acestei săptămâni, Răzvan Zăvăleanu a avut o primă întâlnire cu reprezentanţii DDB, după retrogradarea în Liga a II-a, pentru a discuta despre viitorul clubului. Cele două părţi au vorbit despre datoriile uriaşe pe care le are clubul şi despre soluţiile de reorganizare.

Datorii

Dinamo se află acum într-o adevărată prăpastie financiară, iar datoriile clubului sunt de aproximativ 7 milioane de euro. În urma întâlnirii din această săptămână, administratorul judiciar al dinamoviştilor a ajuns la concluzia că datoriile pot fi reduse până la 4 milioane de euro, din care 2,4 milioane ar fi chiar datoria către DDB, una dintre părţile acţionariatului. În aceste condiţii, clubul Dinamo ar trebui să mai achite suma de 1,6 milioane de euro în următorii trei ani pentru a-şi stinge datoriile.

Juniori

Nici la acest capitol nu stă mai bine Dinamo. Echipa secundă a clubului a retrogradat şi ea în Liga a IV-a şi urmează să fie desfiinţată. Pentru a renaşte centrul de copii şi juniori, care întotdeauna a produs fotbalişti de mare calitate, Răzvan Zăvăleanu a purtat o discuţie cu reprezentanţii CS Dinamo pentru a pune la punct o colaborare.

Administratorul judiciar al "câinilor" caută o anumită apropiere de CS Dinamo şi, implicit, de Ministerul de Interne: "O formă potrivită ar fi ca, printre acţionari, să se numere şi CS Dinamo. Astfel, echipa s-ar întoarce, cumva, acasă".

Acţionariat CS Dinamo

Răzvan Zăvăleanu speră să reuşească să dea această lovitură, urmând ca CS Dinamo să finanţeze centrul de copii şi juniori. În plus, o eventuală înţelegere cu CS Dinamo ar fi importantă şi prin prisma faptului că, în momentul în care noul stadion va fi inaugurat, proprietarul ar fi şi acţionar, iar echipa de fotbal n-ar fi nevoită să plătească chirie pentru a evolua pe noua arenă.

Pentru intrarea CS Dinamo în acţionariat există următoarele posibilităţi:

  • mărire de capital social
  • cedarea acţiunilor
  • acţionarii care nu contribuie financiar la menţinerea activităţii să fie înlocuiţi în mod ostil

Patrimoniu, palmares, culori, siglă

În afara fotbaliştilor pe care încă îi mai are sub contract, Dinamo deţine şi jumătate din baza sportivă de la Săfica, active imobiliare, automobile şi echipamente de antrenament. Aşa cum era de aşteptat, pe culorile alb şi roşu nu poate avea nimeni monopol, în timp ce pentru siglă există interdicţia de a fi folosită în scop comercial.

Zăvăleanu susţine că a avut discuţii cu Nicolae Badea şi există posibilitatea ca acesta să cedeze sigla pe o perioada nedeterminată, cu drept de folosinţă gratuită. Omul de afaceri va lua o decizie săptămâna viitoare. Dacă Nicolae Badea nu-şi va da acordul, acţionarii dinamovişti vor merge înainte cu rebrandingul şi vor vinde produse cu noua siglă.

De asemenea, administratorul judiciar a propus posibilitatea de a reuni palmaresul lui Dinamo 1948 cu cel din perioada Clubului Sportiv. Ar fi o reîntregire a palmaresului, prin care acesta ar fi pus la adăpost în caz de faliment. Dacă s-ar ajunge în situaţia în care societatea ar da faliment, palmaresul ar trebui scos la vânzare şi ar putea fi cumpărat de orice persoană interesată.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare