Unul dintre românii din Italia, Andrei Coubiş, a primit o veste excelentă din partea clubului la care este legitimat. Fundaşul central în vârstă de 19 ani şi-a prelungit contractul cu AC Milan, fiind răsplătit pentru evoluţiile bune din ultima vreme.
Şi-a prelungit contractul cu AC Milan. Românul a fost răsplătit de conducerea campioanei Italiei
Andrei Coubiş evoluează în mod constant la echipa Primavera a celor de la AC Milan, formaţie antrenată de Ignazio Abate, acolo unde fundaşul de 19 ani este şi căpitan.
Datorită evoluţiilor consistente, acesta a fost inclus de Stefano Pioli în lotul primei echipe la meciurile cu Chelsea din Champions League.
Astfel, Coubiş i-a convins pe şefii campioanei Italiei să-i prelungească angajamentul şi a semnat un contract până în vara anului 2027.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Andrei Coubis, fundaşul central al echipei AC Milan Primavera, se antrenează de ceva vreme cu prima echipă. Căpitanul echipei antrenorului principal Ignazio Abate este un talent important cu potenţial bun.
Potrivit clubului AC Milan, fundaşul italian în vârstă de 19 ani, cu rădăcini româneşti, a semnat un contract până în iunie 2027”, a anunţat AC Milan, conform milanreports.com.
Andrei Coubiş s-a născut în Italia, la Milano, din părinţi români, care au emigrat din Suceava înainte ca el să se nască. El a început fotbalul la şcoala de fotbal Lomardia Uno şi în 2019 a ajuns la juniorii lui AC Milan.
Cum s-a apucat Andrei Coubiş de fotbal în Italia
”Părinţii au ajuns la Milano înainte să mă nasc eu. Apoi, ei m-au trimis în ţară, iar ei au rămas acolo să lucreze. Dar, după aceea m-am întors în Italia. De atunci, am început şcoala şi merg înainte cu fotbalul.
Când mergeam la şcoală în Italia îi vedeam pe colegii mei cum jucau fotbal. Îmi plăcea, eram bun şi am rugat-o pe mama să mă înscrie şi pe mine.
În ţară vin în fiecare an, am bunicii, unchii, verişorii, dar mai mult stăm cu bunicii. Nu stăm rău acolo. Taică-miu a făcut o casă, îl ajut cu treburile pe afară, iarba, îl ajut la lemne, la subsol, unde avem mereu treabă, cum pot, îl ajut”, spunea Andrei Coubiş în urmă cu un an.
- Citește și
- Real Madrid, fără unul dintre "grei" în El Clasico. Ancelotti, veste rea: "Nu a fost inclus in lot"
- Dennis Man nu e singurul. Încă un internaţional român din Italia s-a accidentat: ”Nu va fi uşor”
- Florin Tănase, făcut praf de Nicolae Dică! "Mare cunoscător e. Ştie şi antrenorii stăini acum". L-a pus la punct după discuţia privată a fotbalistului cu Gigi Becali
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.