You are here:

Simona Halep - Veronika Kudermetova 6-2, 6-3! Jucătoarea română este campioană la Melbourne! Titlul 23 din carieră şi primul din Australia

Simona Halep - Veronika Kudermetova 6-2, 6-3! Jucătoarea română este campioană la Melbourne! Titlul 23 din carieră şi primul din Australia

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 18.037 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA. Simona Halep a câştigat ultimul trofeu pe 21 septembrie 2020, la Roma.

Ea va urca pe locul 15 după acest turneu, iar rusoaica va coborî pe locul 32. Pentru Halep urmează participarea la Australian Open, turneu de grand slam care va începe pe 17 ianuarie.

Simona Halep - Veronika Kudermetova 6-2, 6-3

Setul 2:

Simona Halep – Veronika Kudermetova 6-3: Simoa Halep s-a impus clar, după o oră şi 15 minute!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 5-3: Simona câştigă break-ul şi va servi pentru câştigarea trofeului!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 3-3: jucătoarea din Rusia a pus capăt seriei bune a Simonei, după ce a cedat un singur punct!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 3-2: Halep îşi face serviciul fără probleme şi cedează un singur punct!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 2-2: Halep are o evoluţie bună şi obţine break-ul înainte ca setul să se apropie de fazele finale!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 0-2: Jucătoarea din Rusia a jucat agresiv, iar Simona a comis mai multe greşeli neforţate!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 0-1: Jucătoarea din Rusia a reuşit break-ul, după ce Simona i-a oferit posibilitatea de a lovi decisiv, la 30-40.

Setul 1:

Simona Halep – Veronika Kudermetova 6-2: Break şi set pentru Halep! Jucătoarea noastră a câştigat cinci game-uri consecutive!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 4-2: La 30:30, Simona a reuşit un rever decisiv, iar jucătoarea din Rusia a greşit!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 3-2: Simona şi-a câştigat serviciul fără probleme!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 1-2: jucătoarea română a comis o dublă greşeală, iar Kudermetova transformă prima şansă de break!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 1-1: Jucătoarea din Rusia a câştigat toate punctele cu prima minge!

Simona Halep – Veronika Kudermetova 1-0: Jucătoarea noastră a început bine serviciul!

A început confruntarea!


Când se va disputa finala turneului de la Melborune

Organizatorii turneului de la Melbourne au anunţat programul de duminică al competiţiei, conform căruia Simona Halep va disputa finala cu Veronika Kudermetova pe Rod Laver Arena, nu mai devreme de ora 08.00 a României.

Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, şi rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3, au mai fost adversare de două ori.

Românca s-a impus de fiecare dată, scoruri 6-1, 6-3, în turul al treilea al Australian Open şi 6-1, 7-6 (4), în optimi la Moscova, ambele meciuri având loc anul trecut.

Calificarea în finală la turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 1 este recompensată cu un premiu de 18.037 de dolari şi cu 180 de puncte WTA.

Câştigătoarea trofeului va primi 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.

 

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare