adplus-dvertising
You are here:

SPECIAL | Poveste de campioană. Antrenorul a murit în faţa ei şi s-a lăsat de box să joace fotbal. Lăcrămioara Perijoc: ”Nu toate fetele din box sunt needucate şi agresive”

SPECIAL | Poveste de campioană. Antrenorul a murit în faţa ei şi s-a lăsat de box să joace fotbal. Lăcrămioara Perijoc: ”Nu toate fetele din box sunt needucate şi agresive”galerie foto

Special

Comentarii

Finala Campionatului Mondial de box la categoria de 54 de kilograme. A noastră, Lăcrămioara Perijoc şi a turcilor, Hatice Akbaş. Urmează anunţarea deciziei. Nedreaptă, o spun specialiştii. Victoria e a lui Hatice Akbaş, deşi Lăcrămioara a dominat toate reprizele, a lovit mai bine.

Pare că a pierdut aurul, nu că a câştigat argintul, performanţă şi aşa extraordinară pentru România în puţinele sporturi în care mai contăm cât de cât. Suceveanca de 28 de ani pare făcută KO la aflarea deciziei.

Ca şi întreaga ei echipă: "Medalia mea de argint are gust de aur", avea să spună pentru OrangeSport mai târziu. Nu a dormit 2 nopţi la rând după finală şi motivul nu a fost unul de bucurie. Abia în a 3-a zi a putut să revadă meciul.

Pugilista a acceptat invitaţia Orange Sport de a discuta deschis despre drumul ei până aici. Un drum lung, anevoios, presărat cu greutăţile specifice unui copil născut într-o familie modestă, cu 8 copii, dar care a ţinut cu dinţii să termine şcoala, care a făcut din citit o prioritate şi care vrea să schimbe mentalităţi: 'Nu toate fetele care fac box sunt needucate şi agresive".

S-au mai liniştit apele, Lăcrămioara? Până la urmă simţi că ai câştigat argintul sau că ai pierdut aurul?
O spun şi o să mă repet întotdeauna: medalia mea are gust de aur. Eu am simţit că am câştigat. Şi cei care au văzut meciul au văzut că eu meritam să câştig. Nu trebuie nici măcar sa fii specialist în sportul ăsta ca să-ţi dai seama că s-a făcut o nedreptate. Asta e, a fost o dezamăgire. Mi-au dat şi lacrimile când am auzit. Dar eu sunt mândră de mine, ştiu cât am muncit şi ştiu că nu am ce să-mi reprosez.

Ai dormit noaptea aia, ai putut?
Nu. Nici noaptea aia, nici noaptea de după. Abia aseară am revăzut meciul. Abia mai târziu am acceptat situaţia, decizia şi tot.

Să ne întoarcem puţin în timp. De ce box, când?
M-am apucat în 2010 de box, aveam 16 – 17 ani, eram în liceu. Profesorul meu de sport era şi antrenor de box şi mă tot vedea jucând fotbal cu băieţii, vedea că sunt sportivă, energică, vedea că mă impun. Îmi tot spunea că hai să merg la sală, hai să merg la sală, hai să merg la sală. Şi am cedat la un moment dat, că eu credeam iniţial că face mişto de mine. Aşa am descoperit un sport minunat, de care te poţi bucura prin munca pe care o depui.

Şi-a văzut primul antrenor murind în faţa ei: “Vorbeam singură pe stradă”

Antrenorul despre care vorbeşti e Doru Iftime?
Da.

A murit în timp ce tu aveai antrenament cu el.
Da, mă pregătea pentru Campionatul European. Aveam 18 ani când s-a întâmplat asta. El se zbătea să ne facă rost de bani, nu avea susţinere de la nimeni. Mi-a zis că să ne ducă la Campionatul European şi apoi o să aibă grijă şi de el, că o să meargă la spital să vadă ce e de făcut, să se îngrijească. Avea probleme cu inima. Şi la antrenament a murit.

Cum ai putut depăşi psihic un aşa moment?
Greu. Foarte greu. Foarte, foarte greu. Vorbeam singură pe stradă. Nu am dormit o lună de zile în nicio noapte. Trăiam, dar cumva nu existam. Îmi dădeau antrenoarele de lot pastile să dorm, dar nici aşa nu reuşeam.

Citeam că după decesul lui au zis autorităţile din Suceava că vă vor ajuta cu banii necesari pentru deplasarea la Campionatul European.
M-au ajutat de m-au rupt, da. Doar vorbe. După ce a murit antrenorul, am plecat la Bucureşti cu tot ce aveam.

Părinţii te-au susţinut?
Întotdeauna. Noi suntem o familie mare, cu 8 fraţi, am avut de mică libertatea de a alege, ai mei au avut încredere în mine că voi face ce trebuie. Ai mei au muncit cu ziua, au încercat să ne ofere tot ce pot şi pentru asta le voi fi recunoscătoare o viaţă. Eu am învăţat să mă descurc, să muncesc pentru ceea ce am, să cad şi să mă ridic, să am un ţel şi să fac orice pentru a-l atinge.

Uite cu şcoala de exemplu. Ai mei nu aveau bani să mă ţină şi la liceu. Nu am vrut să renunţ la şcoală, am fost a 3-a pe clasă. Stăteam la internat şi când mă trezeam dimineaţa fugeam repede în parc să învăţ, să nu mă vadă administratora şi să mă întrebe când plătesc.

Cititul şi încăpăţânarea de a termina liceul: “Am fost a 3-a la învăţătură în clasă”

Ştiu că de curând te-ai apucat şi de facultate. Pare că investeşti foarte mult în tine pe partea asta. Citeşti, te educi.
Mi-a plăcut mereu să învăţ, să citesc. Sunt fascinată de cărţile de psihologie, de lidership, sunt fascinată de speakerii motivaţionali. Îmi place să mă inspir şi să inspir. Mi-aş dori foarte mult să şterg eticheta care li se pune fetelor în box. Nu suntem toate needucate şi agresive. Nu foamea ne-a împins spre box. Dacă vrei să mori de foame, fă box. Cred că cititul m-a transformat ca mentalitate şi îmi doresc ca fetele din urmă să fie inspirate de mine.

Ce ai făcut cu primii bani din box? Presupun că nu erau foarte mulţi.
Am câştigat medalia de bronz la Campionatul Naţional. Atunci am câştigat primii bani. Şi ţin minte că m-am dus la un hipermarket şi am făcut niste cumpărături serioase şi m-am dus la ai mei acasă. Oricum eu nu mă duceam acasă cu mâna goala niciodată, dar atunci am luat multe. Mă rog, cât de multe puteai lua cu ce bani câştigasem atunci.

  • 50.000 de dolari va primi Lăcrămioara Perijoc pentru medalia de argint câştigată la Campionatul Mondial. Bani cu care vrea să îşi ajute părinţii: „E datoria mea morală”.

Ai vrut să renunţi vreodată din cauza neajunsurilor?
Am şi renunţat, în 2013. M-am lăsat, nu câştigam niciun ban. Am jucat fotbal la Armonia Fălticeni. Dar nu te gândi că acolo câştigam ceva. Însă aveam o cazare, o masă. Mie-mi place foarte mult fotbalul şi asta am făcut.

Pe ce post jucai?
Mijlocaş central.

Şi ce te-a făcut să te întorci la box?
Mi-a propus antrenorul, Adrian Lăcătuş, am semnat contracte la club, părea că o să avem o siguranţă. Dar apoi Federaţia a intrat în insolvenţă.

Păi şi ce ai făcut?
Antrenorul ne-a ţinut 4 ani de zile la el acasă. Ne-a oferit loc de dormit, o masă la care să mâncăm. Ne-a susţinut, ne-a încurajat, ne spunea mereu că va veni şi rândul nostru. El şi soţia lui au fost cu adevărat nişte modele şi nişte oameni extraordinari cărora le voi fi veşnic recunoscătore.

Ce vrei să faci după? Antrenoare de box?
Nu. Sistemul nu e suficient pentru mine. Vreau să schimb mentalităţi, vieţi. De ce să rămân într-o sală când pot să fiu în mai multe săli? Am planuri mari, ambiţioase.

Cum ai descrie viaţa? Dacă ar fi să îi dai tu o definiţie.
Trebuie să înduri greul ca să dai de bine.

viewscnt
Articole similare