Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate (52 de ani), este pe cale să ia o decizie radicală pentru meciul cu Ţara Galilor, din ultima etapă a grupelor de la Cupa Mondială.
Anglia a bifat patru puncte în primele două etape pe care le-a disputat în cadrul Campionatului Mondial din Qatar.
Vicecampioana Europei a ”zdrobit-o” pe Iran, scor 6-2, şi a remizat cu SUA, scor 0-0, iar în ultima rundă a grupelor o va întâlni pe rivala britanică, Ţara Galilor, într-un meci cu calificarea în optimi pe masă.
Dar Gareth Southgate este pregătit să facă o schimbare radicală în echipa de start a Angliei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Starul de 100 de milioane de euro al Angliei, out din echipă. Decizia pe care vrea să o ia selecţionerul Southgate, în meciul cu Ţara Galilor
După ce a trimis acelaşi prim ”11” la celelalte două partide, selecţionerul în vârstă de 52 de ani ar dori să-l scoată din echipa de start pe Jude Bellingham, informează sportbible.com.
În locul superstarului nemţilor de la Borussia Dortmund ar urma să apară Jordan Henderson, mijlocaşul celor de la Liverpool.
Henderson are o apariţie la acest turneu final, după ce a fost folosit de Southgate în partea secundă a meciului cu SUA.
De partea cealaltă, marcator în victoria cu Iran, Jude Bellingham este cotat la 100 de milioane de euro, conform transfermarkt.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aflat din vara anului 2020 la Borussia Dortmund, mijlocaşul englez în vârstă de doar 19 ani a jucat 112 meciuri şi a reuşit 19 goluri şi 21 de pase decisive.
Astfel, în ultima rundă din grupa B, Anglia o va întâlni pe Ţara Galilor, iar Iran se va duela cu SUA. Ambele meciuri vor avea loc marţi, 29 noiembrie, de la ora 21:00.
- Citește și
- El Clasico pe piaţa transferurilor. Titanii din Spania se luptă pentru semnătura unei "perle"
- ”Nu l-am văzut niciodată atât de slab”. Un superstar de la Manchester City, luat la ţintă după evoluţiile mediocre de la Cupa Mondială: ”Asta mă deranjează cel mai tare” | EXCLUSIV
- Motivul pentru care Neymar nu este pe placul lui MM Stoica: ”Îl prefer pe Mbappe” | EXCLUSIV