Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Şumudică, ecuaţia luptei la titlu înainte de Rapid - FCSB: ”Sunt rapidist. Vin să văd echipa pe care o iubesc”

Şumudică, ecuaţia luptei la titlu înainte de Rapid - FCSB: ”Sunt rapidist. Vin să văd echipa pe care o iubesc”

FCSB

Comentarii

Antrenorul român Marius Şumudică (53 de ani) a prefaţat şi el duelul dintre Rapid şi FCSB, care va avea loc pe Arena Naţională.

Derby-ul dintre Rapid şi FCSB va avea loc sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00, în ultima etapă din sezonul regulat, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.

Şumudică va merge la derby-ul finalului de sezon regular: ”Sunt rapidist, nu neg niciodată lucrul ăsta”

Despre acest duel s-a exprimat şi Marius Şumudică. Antrenorul român şi-a încheiat socotelile cu turcii de la Gaziantep şi a vorbit despre derby-ul etapei din Superliga României.

Revenit în ţară, Şumudică a afirmat că va fi şi el prezent pe Arena Naţională şi este convins că în cazul în care câştigă duelul cu Rapid, FCSB ”90% va fi campioană”.

”Am bilet în lojă, la derby. Vin să-mi văd echipa pe care o iubesc, cu care am crescut de mic, asta e. Sunt rapidist, nu neg niciodată lucrul ăsta. E un spectacol fotbalistic, trebuia să fie vizionat de foarte multă lume. Probabil, FCSB are un avantaj pentru că joacă pe Arena Naţională o dată la două săptămâni.

Dar, din câte ştiu, parcă ultima dată a bătut-o Rapidul chiar acolo. Nu ştiu exact, nu ţin minte, dar e clar că va fi un spectacol şi va trebui să fie cât mai mulţi oameni. Cred că dacă FCSB va câştiga, 90% va fi campioană”, a declarat Şumudică, la sosirea în ţară.

Despre lupta la titlu, tehnicianul a spus: „Va fi o luptă între FCSB, Rapid, CFR şi Craiova. Eu am luat campionatul cu Astra. Când nu se mai înjumătăţesc punctele, un meci contează, sunt 3 puncte, legi 3 victorii, sunt 9 puncte, altă echipă se poate încurca.

Dar la diferenţa pe care o are FCSB în momentul de faţă, dacă se întâmplă să câştige şi cu Rapid, atunci cred că va fi foarte greu să mai fie prinsă de cineva”.

În clasamentul Superligii, înaintea ultimei etape din sezonul regular, FCSB este lider, cu 64 de puncte, în timp ce Rapid are 52 de puncte şi se clasează pe locul 2.

Afla mai multe despre: fcsbrapidrapid fcsbmarius sumudicasuperliga 

viewscnt
Articole similare