Lupescu a avut spatele asigurat în vizita făcută votanţilor din Arad. I-a avut alături pe Ioan Andone şi pe Cristi Chivu. I-au fost amândoi colegi la naţională, în epoci diferite însă.
Lupescu a avut spatele asigurat în vizita făcută votanţilor din Arad. I-a avut alături pe Ioan Andone şi pe Cristi Chivu. I-au fost amândoi colegi la naţională, în epoci diferite însă.
Ionuţ Lupescu o să câştige alegerile FRF din primul tur, lejer. Este un zvon care circulă din ce în ce mai intens prin lumea fotbalului şi care, într-o oarecare măsură ar explica felul în care şi-a dus campania Răzvan Burleanu în ultima lună. Acţiunile actualului preşedinte FRF nu sunt cele ale unui om sigur pe cele peste două sute de adeziuni cu care se lăuda pană de curând.
Prezent în studioul Telekom Sport, Ionuţ Lupescu a vorbit despre oamenii de fotbal care i-au arătat susţinere în campania pentru alegerile FRF, precizând că a fost profund impresionat de Costel Gâlcă, în condiţiile în care în perioada în care erau jucători erau consideraţi "rivali" pe post.