Paul Papp (33 de ani), unul dintre jucătorii titulari în mandatul lui Mirel Rădoi în Bănie, nu mai intră în planurile lui Eugen Neagoe la U Craiova.
Paul Papp (33 de ani), unul dintre jucătorii titulari în mandatul lui Mirel Rădoi în Bănie, nu mai intră în planurile lui Eugen Neagoe la U Craiova.
U Craiova are şanse mari să-i ia faţa lui Gigi Becali, care visează de o lungă perioadă de timp transferurile lui Dennis Man şi Florinel Coman în străinătate. Sezonul foarte bun făcut de olteni şi evoluţiile unor jucători precum Valentin Mihăilă şi Alexandru Cicâldău pot aduce sume importante bugetului clubului.
Alex Ioniţă II este cel mai dorit jucător al Astrei. Săptămâna trecută s-a discutat despre interesul celor de la CFR Cluj şi de la Kayserispor pentru mijlocaşul pe care giurgiuvenii vor cel puţin 1,5 milioane de euro, iar ardelenii au confirmat planul, doar că n-au trimis o ofertă concretă până acum.