Stipe Perica (29 de ani), fotbalistul croat al celor de la Dinamo, a povestit ce discuţii purta cu doi dintre foştii săi coechipieri din perioada Udinese, printre care şi două feţe familiare campionatului din România.

Cyril Thereau (34 de ani) ar putea reveni la FCSB în această iarnă. Gigi Becali (61 de ani) vrea să-l aducă pe atacantul care a mai jucat la FCSB şi a fost golgheterul echipei, intrând în isorie drept unul dintre cei mai buni stranieri care au jucat vreodată în România. Thereau, aflat acum pe final de carieră, a rămas în relaţii bune cu şefii de la FCSB şi ar putea încerca o nouă aventură în România.
Cyril Thereau este unul dintre cei mai iubiţi străini care au îmbrăcat vreodată tricoul Stelei, dar puţini sunt cei care ştiau un amănunt incredibil petrecut în vestiarul roş-albaştrilor