În dimineaţa zilei de joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a judecat al doilea termen al recursului privind lupta pentru palmares dintre Steaua şi FCSB.
În cele din urmă, pronunţarea verdictului s-a amânat pentru data de 16 martie. Susţinut de fanii echipei din Liga a II-a, Florin Talpan, juristul care reprezintă CSA Steaua, a declarat că este încrezător că va avea câştig de cauză la jumătatea lunii.
"A fost bine, vă daţi seama, suntem mulţi, e un dosar foarte greu, presiunea e foarte mare, dar am încredere că voi câştiga pentru că ştiţi foarte bine că, în tot ceea ce am făcut până acum, am pus foarte mult suflet.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu zic că voi câştiga, pentru că FCSB nu are cum să fie continuatoarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua şi n-are cum să deţină palmaresul, este un club fondat în anul 2003.
Am şi depus la dosar două adrese semnate de către Ministrul Sportului în care chiar ei spun lucrul acesta. Din probele depuse de către mine la dosar rezultă foarte clar că noi deţinem palmaresul echipei de fotbal din 1947 până în 1998”, a declarat Florin Talpan, conform prosport.ro.
Steaua vs. FCSB
- Pe 5 iulie 2019, Steaua a câştigat, la Tribunalul Bucureşti, palmaresul echipei de fotbal de la înfiinţare, 1947, până în 2003
- FCSB a atacat decizia, iar în data de 28 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a păstrat parţial prima hotărâre şi le-a luat cinci ani din palmares reprezentanţilor Armatei, intervalul 1998-2003. În 1998, AFC Steaua s-a "rupt" de Armată în urma solicitărilor venite din partea UEFA
- Rămasă cu palmaresul începând din anul 2003, când Gigi Becali a preluat echipa de fotbal, FCSB a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)
- Înalta Curte judecă acum dacă la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel a fost aplicată corect legea
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb