adplus-dvertising
You are here:

TOP 10 cele mai tari meciuri trăite de Mihai Stoica la FCSB şi Urziceni: ”A intrat o pasăre în geamul avionului şi l-a spart”

TOP 10 cele mai tari meciuri trăite de Mihai Stoica la FCSB şi Urziceni: ”A intrat o pasăre în geamul avionului şi l-a spart”

Special

Comentarii

Mihai Stoica a alcătuit TOP 10 cele mai tari meciuri pe care le-a trăit ca director sportiv la FCSB şi Unirea Urziceni. Oficialul FCSB a oferit şi câteva detalii picante de la acele partide.

În vârstă de 56 de ani, Mihai Stoica este unul dintre cei mai experimentaţi conducători din fotbalul românesc. A lucrat în întreaga sa carieră doar pentru 3 cluburi - Oţelul Galaţi, Unirea Urziceni şi FCSB - şi are performanţe greu de egalat.

De-a lungul istoriei sale în fotbalul românesc, Mihai Stoica a trăit de pe banca de rezerve câteva dintre cele mai tari meciuri ale echipelor româneşti, din ultimii 30 de ani.

La final de an, Mihai Stoica a alcătuit pentru Telekom Sport un TOP 10 cu cele mai frumoase şi intense victorii pe care le-a trăit în cariera sa. În acelaşi timp, a oferit şi câteva detalii mai puţin cunoscute din vestiarele echipelor pe care le-a condus.

Cum arată pentru Mihai Stoica TOP 10 cele mai tari meciuri din carieră

10. Unirea Urziceni - FC Sevilla 1-0, 2009, grupele Champions League

Un gol marcat fără ca noi să ameninţăm poarta. Ceva ieşit din comun, acolo a fost ceva... Triunghiul Bermudelor e un mister mai uşor de desluşit. Un fotbalist, pe numele lui Dragutinovic, care în 2004, când juca la Standard Liege, şi-a marcat un gol de excepţie, în Ghencea, la poarta dinspre tabelă a reuşit să marcheze un alt autogol, în Champions League de data asta, un autogol pe bani mulţi, la poarta cealaltă. La Peluza Nord.

A fost un meci la care norocul proverbial al lui Petretrescu a jucat un rol covârşitor, pentru că noi n-am jucat nimic, ne-am apărat tot meciul.

La meciul ăsta, în tur, jucase Diego Capel. L-a făcut pe Maftei praf, avea nişte schimbări de direcţie extraordinare. Când am avut meciul retur, Valeriu Bordeianu îmi zice: 'bă joacă Diego Capel sau joacă Perotti? I-am zis că joacă Diego Capel. ”Aoleu, e nasol”. Iese Diego Capel, intră Perotti. Când a pus o frână Perotti, 3 înşi au plecat în alunecare: Bordeianu, Galamaz şi Maftei. Erau jucători de mare valoare.

9. FCSB - Lens 4-0, 2005, grupele Cupei UEFA

Ăsta a fost un meci de referinţă, pentru că mai rar s-a întâmplat ca la prima ocazie să dai gol, la a doua să dai golul doi şi la a treia să dai golul trei. Lens avea o echipă... i-am avut la antrenamentul oficial. Aveam obiceiul să mă ascund prin tribuna oficială să văd seara antrenamentul oficial, ca să evaluez în mintea mea jucătorii... Ce jucători aveau...

8. Dinamo Kiev - FCSB 1-4, 2006, grupele Champions League

La Kiev aveam nişte emoţii... nu mai fusesem niciodată în Champions League. Kievul era obişnuită cu Champions League, echipa asta se discuta la un moment dat dacă nu termină pe unul dintre primele două locuri.

Kievul arăta atât de bine în cupele europene... Noi eram atât de emoţionaţi, încât ne gândeam: ori ne dau ăştia cu terenul în cap, ori facem ceva. Pentru că se întâmplaseră nişte chestii. Ne întorseserăm cu avionul, plecaserăm cu avionul, s-a spart parbrizul, a intrat o pasăre, ceva în parbriz. Noi ne-am întors, survolam Bacăul, ne-am întors, am stat câteva ore şi am plecat din nou spre Kiev.

A marcat Ghionea, care nu marcase niciodată la Steaua. Ăla a fost meciul lui Dică, doar că Ghionea şi Vali Badea... deci Ghionea a marcat primul lui gol la Steaua. Dică a marcat din lovitură liberă un gol care ne-a descătuşat cumva. Pentru că noi am marcat, am fost egalaţi am zis: ”mamă, ne sucesc ăştia”.

După aia am marcat din nou. Un meci cum rar... Cert este, că ce ţin minte perfect, am ieşit pe culoar să ieşim pe teren, înainte de a începe partida, cu 5 minute mai devreme decât era... Eram... nu mai ştiam ce este pe acolo. Şi am pierdut cu 4-1.

Culmea, erau foarte mulţi suporteri nemulţumiţi de Dică, pentru că aveau impresia că este indolent. El, care a alerga 12 kilometri pe meci. Doar pentru că el nu avea plecare de pe loc. Dar el avea toate celelalte calităţi. Pe unele le avea exagerate. El avea o inteligenţă în teren exagerată. Execuţii cum voia el să aibă. Eu nu am mai avut în 30 de ani de carieră un jucător care să aşeze mingea cu latul unde voia.

7. Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 1-4, 2009, grupele Champions League

Ce este foarte interesant la meciul ăla este că Arlauskis era portarul titular şi avea probleme pe spate. Şi a stat pe bancă. Şi a stat degeaba, el nu putea să evolueze. Şi în poartă a intrat Daniel Tudor, care a devenit dupa aia antrenorul lui Arlauskis, care era... nu pot să-i spun porecla, că... Era bătrân, venea după perioadă de inactivitate şi ne gândeam cu emoţii cum va fi.

În minutul 2 am luat gol, la minge deviată de Ricardo. După aia am egalat prin Bilaşco. Şi după aia au urmat trei autogoluri marcate de cei de la Glasgow Rangers. Credeţi că a mai existat vreun meci de genul acesta? Nu. În condiţiile în care, la 1-1, eroul de pe Ibrox, Tudor, a apărat penalty.

Cu o seară înainte, cu noi în hotel era Pink, celebra cântăreaţa. Eu mărturisesc că nu prea sunt familiarizat... Ăştia toţi disperaţi: ”Bă, e Pink!” Şi eu ce să-i fac dacă e Pink? După aia mi-au arătat pe telefon. Da, într-adevăr, avea un concert la Glasgow, era 160 de lire biletul. Şi ne-am întâlnit cu ea.

Şi am început să vorbim. Şi am stat foarte mult cu ea, ore întregi şi, la un moment dat, îmi spunea - că eu eram agitat - nu te mai agita, că-i bateţi pe ăştia de-i rupeţi. Îi zic: ”tu nu ai cum să înţelegi, că aici nu e pe scenă. Tu sigur că o să ai succes, că eşti Pink. Noi, aproape sigur, nu să avem succes, pentru că ştia sunt mult mai buni decât noi”. / ”Da, dar învaţă-i să lovească, să dea cu cotul” / ”Da, dar iau cartonaşe roşii”. Ea nu ştia prea exact care e treaba. ”Nu se pune problema, îi bateţi de îi rupeţi”. E, a avut dreptate Pink, nu noi.

6. FCSB - Valencia 2-0, 2005, optimile Cupei UEFA

Valencia, când vorbeşti despre Albelda şi Ruben Baraja, care sunt jucători cu 40-50 de meciuri la echipa naţională, în condiţiile în care toţi jucătorii veneau de la FC Barcelona şi Real Madrid pe vremea aia...
Era echipa clasată pe primul loc în clasamentul ăla mondial al cluburilor, pe care nu o să-l înţeleg niciodată, dar, teoretic, era cea mai bună echipă din lume.

Andrei Cristea, aşa se rezumă meciul ăla. Cum i-a sărit mingea aia... Terenul a fost execrabil. Şi, cu o seară înainte, la antrenamentul oficial, şi Claudio Ranieri a zis că e OK, nu e problemă (n.r. să se antreneze pe acel teren). Dacă le spuneam că vor face antrenamentul în sala de mese, făceau în sala de mese, aşa era de dezinteresat.

După minutul 90, la 2-0 pentru noi, Ruben Baraja, el cam era liderul echipei, a ţipat la ei, ”bă, am venit aici să jucăm, să ne elimine ăştia? Puneţi mâna, alergaţi, că vă sparg şi nu ştiu ce”. Nu ştiu dacă a zis exact ”vă sparg”, că... o traducere mai...

Vreau să spun că sunt două chestii importante. Una, noi eram în Italia, în cantonament, în al doilea cantonament, primul fuseserăm în Cipru. Massimo Pedrazzini era secundul lui Zenga, a plecat în Spania şi i-a văzut pe Valencia jucând şi a zis ”avem şanse”.

Şi îi zic: ”hai, mă iei la mişto?” Cică, da, au probleme mari când pierd mingea. Iar cu ceva timp în urmă, în decembrie, când a fost tragerea la sorţi, erau 8 posibili adversari şi eu am zis, bă orice să fie, dar nu Valencia. Şi el a zis: ”ba nu, Valencia vreau să fie şi o să-i scoatem”. Şi aşa a fost.

Zenga a revoluţionat Steaua atunci. Meritul lui nu sunt doar calificările astea şi la câştigarea titlului după 4 ani de zile, ci şi la faptul că echipa a rămas foarte disciplinată tactică. Şi apoi a venit Protasov, care a adus spiritul ofensiv şi după aia a venit Oli, care a definitivat munca celor doi. Acum trebuie să spune şi eu ceva, pe primii doi eu i-am ales, aveam şi eu pe vremea aia fler.

Chiricheş a fost pentru mine cel mai talentat fundaş central cu care am lucrat vreodată. Dar cuplul Goian - Ghionea parcă n-aş putea să-l pun pe picior de egalitate cu orice alt cuplu care a fost la Steaua (n.r. FCSB), cât am fost eu şi am fost ceva ani. Arătau foarte bine împreună.

Din punctul meu de vedere, Ghionea a fost cel mai bun fundaş central pe care l-a avut Steaua (n.r. FCSB). Pentru că avea talie, nimeni n-a ştiut vreodată dacă e stângaci sau dreptaci. Gică Hagi l-a transferat la Viitorul pentru că voia fundaş central de picior stâng. Ghionea e dreptaci. La el nu conta. Iar asta pentru un fundaş este... OK, nu avea viteza lui Chiricheş, dar avea o ştiinţă a jocului şi interpreta senzaţional jocul.

5. FCSB - Ajax 2-0, 2013, 16-imile Europa League

Lista executanţilor se face pe moment. Nu există niciodată aşa ceva. Nu există niciun antrenor în lumea asta care să oblige un jucător să bată penalty. Haideţi să vă spun altceva. La meciul cu Valencia, noi eram pe bancă, ştiam executanţii, dar nu ştiam ordinea. Problema era alta la meciul cu Ajax.

La meciul cu Ajax, Reghe a început să-i întrebe şi nu prea se înghesuiau. Şi al cincilea executant, cred că nu ştie nimeni cine era al cincilea executant, pentru că au fost patru. Nu a mai fost nevoie să execute al cincilea. Pentru că nu era nimeni, Reghe i-a spus lui Gardoş, băi, baţi tu? Şi el a zis da. Şi am zis, băi, nu, lasă-l pe Pârvulescu, pentru că Gardoş nu mai bătuse niciodată.

De Filip... Pe Filip am zis pune-l fără niciun fel de problemă. Nu a refuzat niciunul să bată. Era Rusescu executantul numărul 1, Nikolic numărul 2... Nu mai aveam în teren executanţi. Era al treila Filip, al patrulea Latovlevici, dar aveam emoţii foarte mari. Şi al cincilea a fost Pârvulescu, deşi în primă fază fusese Gardoş.

Ce a fost urât a fost la Ludogoreţ, unde nu eram, eram puţin plecat, au fost jucători care n-au vrut să bată: Stanciu, Filip... Au ajuns să bată Pârvulescu şi Râpă...

4. Betis Sevilla - FCSB 0-3, 2006, optimile Cupei UEFA

A fost în optimi (n.r. Cupa UEFA). La ora antrenamentului oficial, Rapid, cu Dani Coman în mare formă, eliminase Hamburg, mare presiune pentru noi şi rezultatul Rapidului. Făcuserăm 0-0 acasă (n.r. cu Betis), făcuserăm şi 0-0 cu Piteştiul şi Oli era foarte supărat.

Adică fuseseră foarte puţin spectatori pe ”23 august” cu Piteştiul, ploua, lumea îl admonesta. Era la început Oli, era la doilea descălecat, dar era la început, abia venise. Şi a zis calm, calm, că batem acolo.

Meciul s-a jucat la intervenţiile lui Carlos şi eliminarea lui Joaquin. 'Nea Imi a fost acolo. În vestiarul ăla, urât tare, era nişte catacombe spre vestiare. Mirel îi spunea lui Nicoliţă: ”Băi, Jardele, nu te mai grăbi, că şi aşa ajungi mai repede decât toţi, ai viteză. Fii calm, pune-o latul. Bă, prea te grăbeşti, prea eşti bezmatic, calm, calm”. Două goluri a dat Bănel...

Dar acolo s-a jucat meciul, când Dică l-a provocat pe Joaquin. Joaquin a vrut să-l lovească, dar că a dat pe lângă el şi arbitrul l-a eliminat. Şi, în 10 oameni, s-a scris mai uşor... nu scârţia peniţa aşa tare.

3. Legia Varşovia - FCSB 2-2, 2013, play-off-ul Champions League

Meciul s-a rezolvat foarte devreme, Piovaccari şi Stanciu. Înainte de meci l-am întrebat pe Stanci, ”bă, mai dai şi tu un gol la echipa asta?” / ”Astăzi!” / ”Da, am mai auzit poveşti d-astea”. Şi a dat.

Dar unul dintre artizani a fost Lucian Filip. Lucian Filip a făcut o deposedare la limita faultului, căpitanul echipei Legia... i-a pus Filip, ”inginerul îi zic eu”... I-a pus ”inginerul” un umăr de l-a pus în cap. Ăla jucător foarte puternic, dar Filip îşi folosea foarte bine corpul. Pas şi am marcat. 2-0 la început, exact ce ne trebuia, că făcusem 1-1 la Bucureşti.

În minutul 55, Reghe voia să-l scoată pe Piovaccari, care era sufocat şi voia să-l bage pe Adrian Cristea, ”Prinţul”. Şi am zis... Reghe avea obiceiul... mulţi antrenori care ne întrebau. Şi m-a întrebat ce a zis despre asta? Şi i-am zis că e cea mai mare prostie, pentru că am făcut-o noi la meciul cu Middlesbrough, cu Iacob şi în momentul în care a ieşit Iacob, care îi ţinea departe, au venit peste noi şi ne-au spulberat.

”Da, dar e mort, uită-te la el, că nu mai poate”. Îi zic, ai dreptate, dar tot o ameninţare poate să reprezinte. L-am chemat pe Piovaccari, care vorbea numai italiană şi i-am spus: ”băi, respiră, nu te mai duce în sprint după toate mingile, trebuie să joci tot meciul”.

El era euforic, alerga după toate mingile. A rămas până în minutul 88, a intrat Adrian Cristea, am luat gol, s-a terminat 2-2. Nu ştiu ce se întâmpla dacă făceam schimbarea asta.

2. FCSB - Standard Liege 2-1, 2006, play-off-ul Champions League

Noi făcuserăm 2-2 acolo, cu gol Petre Marin, primul gol... era de câţiva ani la Steaua, dar atunci a marcat pentru prima dată. Ce era interesant era că Ghionea şi Petre Marin erau colegi de cameră şi nu marcau goluri şi toată lumea: ”bă, dar voi aveţi în contract să nu marcaţi?” Şi au marcat cele mai importante goluri posibile.

Meciul ăsta, o să râdeţi, dar calificarea a aparţinut... au fost 3 eroi principali. Unul a fost Olăroiu, care la 1-0 pentru ei şi calificare pierdută la scorul ăla, a mutat. Construiau foarte simplu, prin Fellaini, care avea 18 ani. Era foarte mare, jucau pe el şi devia. Nici Lovin, şi Paraschiv nu puteau câştiga duelurile aeriene cu Fellaini. Şi l-a împins pe Goian la Fellaini. Şi acolo s-a întâmplat o problemă, au avut un mare dezagrement ei.

Al doilea erou. Carlos, care la 1-0 l-a oprit pe Jovanovic, care a fost la Liverpool, cu o intervenţie extraordinară. S-a lovit de bară şi i se umflase şoldul. A făcut nişte eforturi extraordinare şi a rămas în teren până la sfârşit.

Al treilea, bineînţeles, Vali Badea, autorul celor două goluri.

1. FCSB - Rapid 0-0, 2006, sferturile Cupei UEFA

Noi aveam o absenţă mare, Iacob, iar Rapid arăta foarte bine. 3-4-3 juca Rapid şi juca cu Buga, Viorel Moldovan şi Daniel Niculae. Cu Bădoi în partea dreaptă, cu Stancu pe partea stângă. Eu meciul ăsta, repriza a doua n-am văzut-o, am stat pe bancă şi n-am putut să mă uit la meci.

Bine, am făcut şi o mare tâmpenie că, înainte de meci, efectiv n-am dormit câteva nopţi. În ziua meciului eram terminat total. I-am zis medicului Paligora să-mi dea ceva. Eram la Oli în birou, mi-a dat un pumn de medicamente, le-am luat pe toate şi la un moment dat am început să-i spun lui Oli: ”auzi, mă Oli, şi până la urmă, dacă nu ne calificăm, ce? Merge o echipă românească mai departe”. Şi Oli s-a uitat aşa la mine... A deschis uşa şi a strigat: ”Doctore!!!” A venit Paligora: ”Ce i-ai dat, mă, lu' ăsta? Că e prea zen” / ”Păi nu, i-am dat nişte calmante, dar le ia la meci”.

Eu le luasem pe toate. Şi-au făcut efectul foarte repede, iar la meci eram terminat. Pe final mă întreb Oli cât mai e şi i-am zis că nu ştiu. Păi uită-te la ceas! ”Nu mă uit!” Nu, am fost terminat. Ţin minte arbitrul când a dus fluierul la gură să ne anunţe sfârşitul meciului. Aşa tensiune n-am trăit în viaţa mea, cred că am îmbătrânit 30 de ani la meciul ăla şi vă dau cuvântul meu de onoare că mi-am pus în minte că, dacă nu ne calificăm, a doua zi să mă las de fotbal. Nu puteam să trec peste eşecul ăsta”

viewscnt
Articole similare