Căpitanul reprezentativei Ucrainei, Oleksandr Zincenko, a declarat, marţi seară, că este foarte mândru pentru echipa sa, care a reuşit calificarea la Euro-2024, după victoria, scor 2-1 cu Islanda, din play-off, relatează Reuters.
Calificarea Ucrainei la turneul final Euro 2024 a adus bucurie într-o ţară care suferă din cauza conflictului cu Rusia, iar timp de câteva săptămâni, în iunie şi iulie, turneul va reprezenta o distragere binevenită de la realitatea dură a războiului.
Ucraina va face parte din Grupa E, alături de Belgia, Slovacia şi România, pe care o va înfrunta în meciul de deschidere de la Munchen, pe 17 iunie.
Războiul dintre Rusia şi Ucraina a intrat acum în al treilea an şi, în ciuda pierderilor grele de ambele părţi, nu dă semne că se va încheia după invazia Rusiei din 2022.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt foarte mândru să fiu ucrainean, să fiu de acelaşi sânge cu cei care acum îşi dau viaţa pentru libertatea noastră", a declarat căpitanul echipei, Oleksandr Zincenko, după victoria de marţi.
"Trebuie să vorbim despre asta, să strigăm despre asta în fiecare zi. Doar aşa putem câştiga. A fost unul dintre cele mai emoţionante meciuri ale noastre. Este un sentiment extraordinar. Sunt foarte fericit pentru că este un alt vis devenit realitate. Un mare mulţumesc fanilor noştri, ne-au ajutat să trecem prin aceste momente dificile în mod uimitor", a adăugat el.
Selecţionerul Serghei Rebrov a declarat în perioada premergătoare meciului cu Islanda că a fost greu pentru echipa sa să se concentreze asupra fotbalului.
"Rachetele zboară în fiecare zi. Misiunea noastră este să arătăm că suntem cu toţii în viaţă şi că luptăm împotriva ruşilor şi că avem nevoie de sprijinul Europei. A fost foarte greu să fiu pe banca tehnică astăzi, am văzut cât de greu le-a fost băieţilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Le sunt recunoscător tuturor pentru acest cadou pentru ţara noastră. Într-o perioadă atât de dificilă, este foarte important", a declarat Rebrov.
El a adăugat că jucătorii săi "au urmărit ştirile despre bombardamentele de la Odessa şi Kiev (şi au devenit) şi mai furioşi şi mai dornici să ne arătăm potenţialul pe terenul de fotbal".
Selecţionerul a salutat "caracterul jucătorilor noştri şi al naţiunii noastre" pentru a continua într-o campanie de calificare în care, ca şi refugiaţi din cauza războiului, Ucraina a organizat meciuri "acasă" răspândite în toată Europa.
- Citește și
- Anca Todoni, venită din calificări, a acces în optimi la turneul WTA 125 de la San Luis. Ea a eliminat-o pe Sarra Sorribes Tormo, favorita 3
- "Dacă nu-l ia pe Ianis la EURO, are scandal". Analiză explozivă despre locul în lotul de EURO: "Cine îţi vine de pe bancă să-ţi facă lucruri?" | EXCLUSIV
- VIDEO | Bătaie ca-n filme după România - Columbia! Fanii şi-au pierdut controlul şi s-au atacat cu cuţite
- Viorel Moldovan a răbufnit după România - Columbia 2-3: „Am fost depăşiţi la toate capitolele!”
- Luis Diaz, reacţie de mare jucător după meciul cu România. Ce a putut spune despre „tricolori” superstarul lui Liverpool
- Presa din Spania a remarcat un român după înfrângerea cu Columbia: „A intrat pe teren şi a trezit echipa la viaţă!”
- "Să recunoaştem că ne-au fost superiori". La ce concluzie a ajuns Stanciu despre grupa de la EURO 2024
- Gică Popescu laudă un tricolor după România - Columbia 2-3: „Va fi titularul de la EURO!”
- Reacţia lui Zelenski, după ce Ucraina s-a calificat dramatic la EURO 2024, în grupa României
- Ianis Hagi a anunţat unde va juca după despărţirea de Alaves! Misiune dificilă în sezonul viitor pentru fiul „Regelui”
Afla mai multe despre: oleksandr zincenko, oleksandr zincenko ucraina, ucraina euro 2024