You are here:

Un român, în echipa revelaţiilor de la EURO 2024. Tricolorul, considerat de spanioli cel mai bun pe postul său la turneul final

Un român, în echipa revelaţiilor de la EURO 2024. Tricolorul, considerat de spanioli cel mai bun pe postul său la turneul final

Echipa națională

Comentarii

România a fost una dintre cele mai plăcute surprize de la EURO 2024, iar la acest aspect a contribuit din plin şi Andrei Raţiu (26 de ani).

Andrei Raţiu, cel mai bun pe postul său în echipa revelaţiilor de la EURO 2024

Campionatul European din Germania este aproape de final. A mai rămas un singur meci de jucat, nici mai mult, nici mai puţin decât marea finală, între Spania şi Anglia.

Aşadar, fiind perioada concluziilor cu privire la acest turneu final, a fost întocmit şi primul ”11” al revelaţiilor de la competiţia din Germania. 

Mai exact, această echipă a jucătorilor care au impresionat, deşi, iniţial, nu erau cotaţi cu foarte multe şanse de a o face, a fost realizată de celebrul cotidian spaniol Marca.

Iar din această echipă ideală face parte şi Andrei Raţiu. Internaţionalul român a fost considerat cel mai bun fundaş dreapta de la echipele care au surprins în mod plăcut prin parcursul lor la EURO 2024.

Integralist în toate cele patru meciuri ale României la European, Raţiu poate prinde un transfer important de la Rayo în această perioadă de mercato.

Echipa ideală a jucătorilor ”revelaţie” de la EURO 2024, conform Marca: 

  • Verbruggen (Olanda) – Raţiu (România), Bijol (Slovenia), Hancko (Slovacia), Kadioglu (Turcia) – Arda Guler (Turcia), Reijnders (Olanda), Aebischer (Elveţia) – Yilmaz (Turcia), Mikautadze (Georgia), Ndoye (Elveţia)

Afla mai multe despre: andrei ratiueuro 2024echipa nationalaromania 

viewscnt
Articole similare