You are here:

Unul dintre fotbaliştii renăscuţi în acest sezon al Ligii 1 l-a dat pe spate pe Panduru: ”Toate lucrurile astea m-au impresionat, ăsta trebuie să fie” | EXCLUSIV

Unul dintre fotbaliştii renăscuţi în acest sezon al Ligii 1 l-a dat pe spate pe Panduru: ”Toate lucrurile astea m-au impresionat, ăsta trebuie să fie” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Revenit la Farul Constanţa, echipa la care s-a dezvoltat, după 13 ani, Denis Alibec (31 de ani) a început să demonstreze de ce era cândva considerat unul dintre cei mai buni tineri jucători de la echipa Primavera a lui Inter Milano.

Revenit în România după jumătate de sezon dezastruos la Atromitos (Grecia), care la rândul său fusese precedată de o jumătate de sezon de coşmar la CFR Cluj, Denis Alibec a renăscut sub comanda lui Gică Hagi.

Atacantul a început să marcheze din nou şi este în, probabil, cea mai bună formă fizică a carierei, însă nu doar aceste lucruri l-au dat pe spate pe Basarab Panduru.

Invitat în cadrul emisiunii Minutul 91, Panduru a ajuns la concluzia că în sfârşit a venit momentul când Denis Alibec a reuşit să se maturizeze, lucru demonstrat şi de altruismul său de la golul marcat de Sali împoitrva Petrolului, la scurt timp după ce juniorul îl ignorase pe atacant la o fază similară.

Unul dintre fotbaliştii renăscuţi în acest sezon al Ligii 1 l-a dat pe spate pe Panduru

"L-am văzut pe Alibec acum ceva timp că ne spunea ceva de genul <<văd experţii care se iau de mine şi că atunci când eram eu mai plin nu spunea nimeni nimic, că dădeam goluri>>.

Acum ce să-i spun? Pune mâna din nou şi să facă suta de kilograme, dacă e bine, că aşa e bine. Nu spun treaba asta, vreau să vorbesc despre meciul ăsta (n.r. cu Petrolul), pentru că a făcut un meci foarte bun. 

Nu m-a impresionat doar că a dat două goluri, ci că atunci când pierde mingea chiar se duce după adversar şi are un fel de sprint în care încearcă să-l oprească.

Mă impresionează în minutul 90+3 că scapă singur spre poartă şi, în loc să tragă la poartă, îi pasează lui Enes Sali ca să bage mingea în poartă.

Ăla nici măcar nu-i mulţumeşte, aleargă spre tribună. Toate lucrurile astea m-au impresionat, felul în care a arătat, ăsta trebuie să fie. 

Păcat că au trecut 15 ani de când a debutat sau de când joacă fotbal să înţeleagă că asta e, că acum arată bine, acum poate să fugă şi nici nu trebuia să se supere atunci când i-a spus Marcel Răducanu că a făcut întindere când şi-a luat chiloţii pe el.

Exact aşa a fost. Acum nu mai spune nimeni nimic despre el, că face ce trebuie, arată cum trebuie. Bravo lui! Dacă o ţine tot aşa, este bine pentru el în primul rând", a spus expertul Orange Sport.

Graţie formei sale de excepţie, Denis Alibec a fost convocat la echipa naţională pentru partidele împotriva Finlandei (23 septembrie) şi Bosniei (26 septembrie).

Afla mai multe despre: denis alibec 

viewscnt
Articole similare