CFR Cluj s-a calificat în turul trei din preliminariile Conference League şi şi-a aflat deja următoarea adversară.
CFR Cluj a remizat, miercuri, în deplasare, cu Inter Club d'Escaldes, campioana din Andorra, scor 1-1, în manşa retur din turul secund preliminar din Conference League. În tur, gruparea ardeleană s-a impus categoric, scor 3-0.
Astfel, chiar dacă nu a reuşit să învingă o echipă din Andorra, CFR Cluj s-a calificat, cu 4-1 la general, în turul al treilea preliminar din cea de-a treia competiţie inter-continentală din Europa ca valoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe cine va întâlni CFR Cluj în turul 3 preliminar din Conference League. Este tot o campioană naţională
În această rundă, formaţia pregătită de Dan Petrescu o va întâlni pe Şahtior Soligorsk, campioana din Belarus.
Meciul tur va avea loc joi, 4 august, în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe 11 august.
Clubul Şahtior Soligorsk este cotat la aproape 13 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, în timp ce CFR Cluj este cotată la peste 28 de milioane de euro, dublu faţă de adversara ei.
Cel puţin din acest punct de vedere, CFR Cluj pleacă drept favorită, dar, aşa cum s-a demonstrat în cursul ultimilor ani, calculele hârtiei nu mai contează când cele două combatante intră pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Laszlo Balint, sub presiune infernală înainte de Vllaznia Shkoder! Antrenorul a recunoscut: ”De când sunt la Craiova nu e neapărat odihnitor somnul meu”
- Gigi Becali susţine că a glumit cu cei de la Sepsi: ”Să mă scuze!” + Mesaj pentru Laszlo Dioszegi
- Întâi Gibraltar, acum Andorra! CFR Cluj, o nouă ruşine cu echipele din lumea a treia a fotbalului
Afla mai multe despre: cfr cluj, conference league