Andrei Raţiu (24 de ani) a făcut o nouă partidă solidă în liga a doua din Spania, la Huesca, iar de această dată a contribuit chiar şi ofensiv la remiza obţinută de echipa la care este legitimat.
VIDEO | Andrei Raţiu, pasă de gol pentru Huesca. Tricolorul îşi continuă evoluţiile bune din Spania
Andrei Raţiu îşi continuă evoluţiile bune şi foarte bune de la Huesca, formaţie la care a ajuns în vara anului 2021, după despărţirea de Villareal.
În partida dintre Huesca şi Real Oviedo, încheiată scor 1-1, în etapa a 24-a din Segunda Division, fundaşul dreapta a dat pasa decisivă la golul spectaculos marcat de echipa sa, spre finalul primei reprize.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este al doilea assist reuşit de Raţiu în acest sezon, unul în care are şi un gol marcat, toate în 22 de partide jucate.
În momentul de faţă, Andrei Raţiu este cotat la un milion de euro, conform transfermarkt.com.
A adunat 57 de meciuri pentru Huesca, unde a ajuns după ce a petrecut junioratul la echipa a doua a celor de la Villareal. Totuşi, a bifat o prezenţă şi la echipa mare a ”Submarinului galben”, într-un meci din Europa League, în aprilie 2019.
Huesca este pe locul 11 în Segunda, cu 31 de puncte după 24 de etape disputate, astfel că şansele de promovare în La Liga sunt minime.
- Citește și
- VIDEO | ”Revenire de senzaţie”. Chiricheş şi-a dat autogol la primul meci după patru luni
- VIDEO | Gafă incredibilă la Chindia - FC Argeş. Ce a putut să facă portarul Căbuz
- Bănel Nicoliţă a răbufnit după ce Sorescu a fost schimbat la pauză: ”După câte eforturi faci să mă aduci, să mă scoţi după 45 de minute?”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.