Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | CSM Bucureşti a făcut spectacol în Champions League! A învins la 15 diferenţă şi rămâne fără înfrângere în actualul sezon din Liga Campionilor

VIDEO | CSM Bucureşti a făcut spectacol în Champions League! A învins la 15 diferenţă şi rămâne fără înfrângere în actualul sezon din Liga Campionilor

Handbal

Comentarii

Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, pe teren propriu, formaţia DHK Banik Most, scor 40-25 (25-13), în a V-a a grupei A din Liga Campionilor.

CSM Bucureşti rămâne neînvinsă în Liga Campionilor şi după meciul cu Banik Most

Principalele marcatoare pentru CSM au fost Neagu 5 goluri, Zaadi 4, Mihai 4, Pintea 4, Arntzen 4, iar de la Banik Most s-a remarcat Cholevova 6 reuşite.

În grupă s-au mai jucat meciurile dintre FTC Budapesta - Vipers 26-26, Brest Bretagne - Odense 21-25 şi SG BBM Bietigheim - Krim Ljubljana 30-22.

CSM Bucureşti ocupă locul 2 în grupa A, cu acelaşi număr de puncte, 9, ca şi liderul SG BBM Bietigheim.

În primele dispute ale grupei, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 30-28 cu Krim Ljubljana, 33-26 cu Brest Bretagne Handball, 28-28 cu SG BBM Bietigheim şi 31-27 cu Odense Handold.

Etapa a VI-a programează pentru CSM Bucureşti meciul în deplasare cu deţinătoarea trofeului, Vipers, în 22 octombrie.

Liderul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a început stagiunea în Liga Campionilor, de pe locul 3 al clasamentului golgeterilor all-time, cu 910 reuşite, după Anita Gorbicz (1016 goluri) şi Jovanka Radicevic (978). După cinci etape, Neagu a adunat 940 goluri.

În grupa B din Liga Campionilor joacă şi campioana Rapid Bucureşti, tot neînvinsă după cinci etape.

Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.

Afla mai multe despre: csm bucureşti 

viewscnt
Articole similare