Finanţatorul celor de la Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a tras concluziile după victoria obţinută în faţa celor de la Hermannstadt în Giuleşti.
Rapid Bucureşti a învins-o, pe teren propriu, pe FC Hermannstadt, scor 2-0, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii.
Golurile au fost marcate de Ermal Krasniqi (54) şi Albion Rrahmani (66), din pasa decisivă a jucătorului care a deschis scorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Şucu, încântat după ce seria de victorii a Rapidului continuă: ”Speranţele sunt întotdeauna de o viteză şi mai mare”
La finalul meciului disputat în Giuleşti, Dan Şucu şi-a exprimat şi el opinia cu privire la forma bună pe care o arată echipa sa în 2024.
De la începutul acestui an, Rapid a reuşit cinci victorii din tot atâtea posibile, fiind singura formaţia cu o asemenea performanţă. FCSB nu a pierdut, dar a remizat cu Farul Constanţa, scor 1-1, pe Arena Naţională.
”Ne-a fost teamă de meciul ăsta, veneam după un rezultat extraordinar la Cluj. Ne-a fost teamă de o relaxare. Din fericire, nu s-a întâmplat.
(n.r. E cea mai în formă echipă Rapid?) Noi aşa spunem, pe partea cealaltă nici jucătorii, cred eu, nu se pot relaxa, că nu au motive să se relaxeze. Avem o echipă foarte puternică. Orice jucător care în teren ar simţi o relaxare ar avea în spate un alt jucător de pe bancă, ce ar dori să intre şi să arate ce poate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. Prindeţi şi mai multă viteză acum?) Speranţele sunt întotdeauna de o viteză şi mai mare. Aş avea, totuşi, un singur lucru de spus. Am citit un articol foarte depreciativ la adresa unuia dintre jucătorii noştri, Cătălin Cîrjan. Mi-a părut foarte rău, este unul dintre jucătorii care aşteaptă şi el şansa să arate ce poate. Se antrenează foarte bine.
Orice cuvânt rău spus despre un jucător, mai ales unul foarte tânăr, este inacceptabil. Ne respectăm toţi colegii, toţi jucătorii şi sperăm din toată inima ca toţi cei care îi iubesc să îi respecte”, a declarat Dan Şucu, după meci.
În urma acestui rezultat, Rapid ajunge la 48 de puncte şi este pe locul secund în campionat, în timp ce Hermannstadt este pe 7, cu 34 de puncte.
- Citește și
- Albion Rrahmani şi-a stabilit obiectivul personal la Rapid. Câte goluri vrea să marcheze în acest sezon: ”Sunt atacant”
- Ianis Stoica, despre plecarea de la U Cluj: ”Am avut motive! Mă bucur pentru această alegere”
- Leo Grozavu, dezamăgit după Petrolul - Poli Iaşi 2-1: „Avem problemele noastre! Fotbalul e făcut din momente”