Cel mai titrat om de la FCSB este unul puţin cunoscut publicului. Ilie Dumitrescu l-a poreclit ”Pele”, iar Gigi Becali îi spune Messi. Marius Falan este om de bază la FCSB de peste 30 de ani.
Marius Falan este bucătar la FCSB. Porecla de ”Pele” vine de la Ilie Dumitrescu: ”El mi-a zis prima dată”
Marius Falan, zis ”Pele”, este bucătar la FCSB. De mai bine de trei decenii, el găteşte pentru echipa roş-albastră: ”Eram practic copil, aveam 20 de ani, făcusem armata la ei în cadrul clubului şi, la un moment dat, pe la sfârşitul lui 93, medicul echipei de acolo rămăseseră fără bucătar. Le-am gătit de câteva ori când eram la Forban şi mi-au propus colaborarea.
Nu mi-a venit să cred. Era destul de mare impactul, să treci la Steaua bucătar, bucătarul lor. Era ceva ireal pentru mine. Îmi tremura cuţitul în mană la propriu când am început să gătesc pentru ei. Tocmai venise Didi Prodan în vara lui 93, plecase Nea Puiu, venise Ţiţi Dumitriu şi eu eram un gândac la 20 ani”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Porecla ”Pele” i-a pus-o Ilie Dumitrescu.
”Pe Ilie l-am avut şi ca antrenor, jucător, legendă. Ilie e legendă, unic. E ceva! A venit şi la momentul ăla, noi eram aşa şi aşa, ce se mânca atunci. Vine Ilie cu stilul lui şarmant, elegant şi zice 'Băi, Pele, băi tu eşti Pele al polonicului, băi voi paste faceţi aici?'.
Mai facem şi noi, 'Băi, nişte oregano mai aveţi să punem peste ele?'. Avem mă. Băi, moşule, mie să mi le faci aldente, stiu, dacă nu învăţam. Era ca un magnet, îi strângea pe toţi. Erau copii Danciu, Reghe, Ciocoiu.
El mi-a zis (n.r. Ilie Dumitrescu) prima dată 'Tu eşti Pele al polonicului, bă!' şi de atunci a rămas Pele şi MM tot aşa, bă, tu eşti Pele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Glumeam că a venit patronul la noi şi îi spunea MM: 'Gigi, Pele le-a făcut'! Şi a zis 'Păi îl avem pe Pele aici'. 'Ce Pele, mă?'. 'Ăsta e Messi, nu e Pele! Messi că e mai tare. Aşa a zis Gigi că ăsta e Messi al nostru, nu e Pele!”, a dezvăluit bucătarul.
În cei peste 30 de ani de activitate, ”Pele” din bucătăria roş-albaştrilor a primit şi el medalii. Şi astfel a ajuns la un palmares la care mulţi sportivi sau antrenori nici nu visează. 13 titluri de campion al României, şase cupe, şapte supercupe, plus o mulţime de participări în cupele europene.
”E o parte din viaţa mea, pe care mi am dăruit-o acestei echipe. Sunt un privilegiat al sorţii pentru că sunt sportivi, fotbalişti, cluburi care n-au în palmaresul lor titlul de campion. Doamne ajută să vină încă atâtea, să ne ţină Dumnezeu sănătoşi să vina încă atâtea.
Să am fericirea să sărbătoresc de 13 ori căştig titlul cu echipa asta. Nu mulţi au norocul, privilegiul, poate doar ca spectator. Să trăieşti aşa, din interiorul unei echipe, e ceva fantastic.
Dintre jucătorii actuali, Tănase este cel mai interesat de meseria lui Pele.
”Tase mereu mă sună, 'Băi, Pelică, cum fac şi eu aia'. Sunt mai mulţi care îmi cer reţete, îmi scriu. Tase chiar discută, în fiecare zi, am făcut aia, mi-am luat termomix, fac la el, gătesc la aia. Bâh, a făcut Medeea (n.r. soţia lui Florin Tănase) o ciorbă. (n.r. vine şi în bucătărie?) Da, se uită pe aici, cum faci aia”, a adăugat ”Pele” al polonicului.
Cu atâtea trofee în palmares, ”Pele” a organizat o mulţime de petreceri pentru echipă. Nu s-a săturat, însă. Vrea că la finalul sezonului să aibă din nou treabă.
”Dacă e caz de petrecere, româneşte, că ştii cum e, că de fizaraie, sushi, muşchi sunt sătui şi îşi fac ei poftele, dar tradiţional româneşte pentru că i-am dat şi pe ăştia după noi, pe stranieri, le place şi lor, cu lăutari, berbecuţ, grill şi cu toate nebuniile astea. Să dea Dumezeu să ne vedem acolo că le reglăm şi facem bine”, a concluzionat bucătarul campioanei României.
- Citește și
- Gigi Becali, cel mai bogat om din România în cash! Câţi bani ar avea, de fapt, patronul de la FCSB | EXCLUSIV
- Fotbalistul scos de pe lista de joc la FCSB a refuzat transferul la Farul! Ce club ar fi intrat pe fir: "Să se ducă unde vrea"
- A plecat cu scandal de la CFR Cluj şi i-a desfiinţat pe conducători! "Ştiu din interior. Dan Petrescu e cam singurel şi nu-l pot ajuta"
Afla mai multe despre: fcsb, bucatar fcsb, superliga, marius falan