Toni Kroos s-a enervat în timpul unui interviu acordat după finala Ligii Campionilor, câştigată, sâmbătă seara, de Real Madrid, scor 1-0, împotriva lui Liverpool.
Elevii lui Carlo Ancelotti nu se numărau printre favoriţii la câştigarea competiţiei şi au început grupele cu o înfrângere împotriva lui Sheriff Tiraspol, pe teren propriu, în a doua etapă.
Apoi, ”galacaticii” au fost învinşi de PSG în turul optimilor, dar au întors rezultatul senzaţional la Madrid, înainte de a fi la un pas de a fi eliminaţi de Chelsea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce s-au impus cu 3-1 pe Stamford Bridge, ”los blancos” au fost conudşi cu 3-0 pe teren propriu, înainte de a reveni, din nou, spectaculos.
Dar cel mai impresionant rezultat al madrilenilor a fost reuşit în semifinale: după 3-4 în tur, împotriva lui City, elevii lui Ancelotti erau conduşi cu 1-0 în retur, în minutul 89.
Rodrygo, ”aruncat” pe gazon în repriza secundă, a fost eroul lui Real, marcând de două ori după minutul 90, pentru a trimite meciul în prelungiri, înainte ca Benzema să asigure calificarea.
Toni Kroos, reacţie acidă după finala Ligii Campionilor
Deşi au fost dominaţi aproape meci de meci după grupe, ”los blancos” au reuşit să cucerească surprinzător trofeul, al cincilea din ultimele nouă ediţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În urma meciului, Toni Kroos a oferit un interviu în germană şi a fost deranjat de două dintre întrebările primite.
Reporterul neamţ l-a întrebat pe mijlocaşul Realului dacă meciul a decurs cum se aştepta şi dacă a fost surprins că madrilenii au fost puşi sub atât de multă presiune de Liverpool.
Kroos a avut o reacţie accidă la întrebările acestuia, numinud-le ”de r***t” şi negative.
"Ai avut 90 de minute şi vii cu două întrebări de rahat. Două întrebări negative”, a răspuns jucătorul de 32 de ani, potrivit Daily Mail.
În urma triumfului de pe Stade de France, Toni Kroos şi-a trecut în palmares al cincilea trofeu Champions League, al patrulea alături de Real.
- Citește și
- Florentino Perez a aşteptat momentul oportun şi i-a dat replica lui Mbappe după transferul ratat la Real Madrid: "Nu există în această seară"
- Un jurnalist de la L'Equipe, agresat de fani ai lui Liverpool înaintea finalei Ligii Campionilor: "Cineva le-a spus că sunt pro-Madrid. Au început să mă lovească"
- VIDEO | Liverpool - Real Madrid 0-1. Vinicius, eroul serii. Madrilenii au câştigat finala Ligii Campionilor. Ancelotti l-a învins pe Klopp
Afla mai multe despre: toni kroos