You are here:

Viitorul Pandurii - CSA Steaua 4-3. Meci nebun în Liga 2! După ce a bătut-o pe Dinamo, formaţia din Tg. Jiu i-a învins şi pe roş-albaştri

Viitorul Pandurii - CSA Steaua 4-3. Meci nebun în Liga 2! După ce a bătut-o pe Dinamo, formaţia din Tg. Jiu i-a învins şi pe roş-albaştri

Liga 2

Comentarii

În a 12-a etapă a Ligii 2, Viitorul Pandurii Tg. Jiu a primit vizita liderului CSA Steaua şi a reuşit să obţină o victorie surprinzătoare. Condusă cu 2-0 în minutul 44, echipa gazdă a reuşit să revină şi să se impună cu 4-3.

În ciuda faptului că nu are drept de promovare, obiectivul celor de la CSA Steaua este să câştige Liga 2 în acest sezon, iar până acum sunt în grafic.

”Militarii” se află pe primul loc în clasament, la un punct de ocupanta poziţiei secunde, Unirea Dej, insă s-ar fi putut desprinde la patru lungimi, dacă o învingeau pe Viitorul Pandurii.

Formaţia din Tg. Jiu traversa o serie de patru înfrângeri consecutive înaintea confruntării cu roş-albaştrii, dar a reuşit să o încheie cu o victorie.

Partida cu Steaua nu a început bine pentru olteni. Bogdan Chipirliu a deschis scorul în minutul 11, înainte de a reuşi dubla 33 de minute mai târziu.

Meci nebun între Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi CSA Steaua

Adrian Stoian a redus din diferenţă fix înainte de pauză, iar, până în minutul 84, scorul era 4-2 pentru gazde, graţie reuşitelor lui Claudiu Dragu, Gabriel Dodoi şi Alexandru Dulca.

Atanas Trică a redus din diferenţă pentru gazde în minutul 88, dar, în final, echipa pregătită de Daniel Opriţa nu a reuşit să salveze nici măcar un punct.

Întrucât Unirea Dej nu a reuşit să se impună cu Concordia Chiajna, Steaua se menţine pe primul loc al Ligii 2.

Celelalte rezultate ale zilei:

  • Politehnica Iaşi – AFK Csikszereda  0-0 
  • Unirea Constanţa – Metaloglobus Bucureşti  1-3 
  • CSC 1599 Şelimbăr – Ripensia Timişoara  0-0 
  • Politehnica Timişoara – Minaur Baia Mare 1-1 
  • Progresul Spartac – Unirea Slobozia  1-4
  • Unirea Dej - Concordia Chiajna 1-1

După victoria cu CSA, Viitorul Pandurii Tg. Jiu a devenit a prima echipă din acest sezon şi a doua din istorie care le învinge atât pe Steaua, cât şi pe Dinamo în eşalonul secund, după Unirea Dej.

Formaţia de pe locul secund al Ligii 2 i-a învins pe ”militari” în ultima stagiune, înainte de a îi bate pe ”câini” în acest sezon.

Pentru CSA a fost doar a doua înfrângere din această ediţie de campionat.

Afla mai multe despre: steaua 

viewscnt
Articole similare