You are here:

A fost la EURO 2016 cu naţionala, iar acum atrage atenţia înaintea meciurilor României! "Nu ştiu care ar fi argumentele oamenilor care au adus aceste critici"

A fost la EURO 2016 cu naţionala, iar acum atrage atenţia înaintea meciurilor României! "Nu ştiu care ar fi argumentele oamenilor care au adus aceste critici"
Comentarii

Andrei Prepeliţă, component al primei reprezentative participantă la EURO2016, consideră că ar trebui să ne vedem lungul naşului şi să nu ne comparăm cu marile puteri europene. Deşi vede echipa din Kosovo mai bună decât a noastră, antrenorul Gloriei Buzău crede că avem şanse să ne calificăm la CE 2024.

Analiza dură a unui tricolor înainte de „dubla” naţionalei: „Trăim din trecut”

Echipa naţională luptă să ajungă după 8 ani din nou la un turneu final, cel din Germania 2024. Luna aceasta, pe băieţii lui Iordănescu îi aşteaptă două meciuri extrem de importante: cu Israel, pe 9 septembrie, şi cu naţionala din Kosovo, trei zile mai târziu, ambele acasă.  

În acest moment, România este pe locul 2 din grupă, cu 8 puncte, cu şanse reale de calificare. 

Andrei Prepeliţă, antrenorul Gloriei Buzău, a prins ultimul turneu final cu naţionala, cel de la Euro 2016, iar acum analizează „la rece” şansele „tricolorilor”. 

„Este clar că Elveţia este la un al nivel, am jucat şi noi la Euro 2016 contra lor, deşi cred că atunci diferenţa nu era atât de mare ca acum”, a declarat Andrei Prepeliţă, antrenor la Gloria Buzău, pentru Sportsnet

Prepeliţă nu înţelege de ce după egalul din tur, 0-0 cu Kosovo, au existat atâtea critici la adresa jucătorilor echipei naţionale. 

„Noi trăim în trecut, cu ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Eu îi văd pe Kosovo o echipă mai bună, nu ştiu care ar fi argumentele oamenilor care au adus aceste critici” – Andrei Prepeliţă, antrenor Gloria Buzău.  

Antrenorul Gloriei subliniază că există o diferenţă mare de valoare între loturile formaţiei din Kosovo şi cel al Românei.  

„Kosovo are în componenţă jucători care anul trecut au câştigat campionatul cu Napoli, jucători care evoluează la Galatasaray, care apără în Premier League, ceea ce la noi în lot nu găsim. Să fim realişti, să ne uităm pe lotul nostru, să vedem unde jucăm şi să dăm încredere jucătorilor şi antrenorilor” - Andrei Prepeliţă, antrenor Gloria Buzău.  

Naţionala e pe locul 2 în grupă  

Pe băieţii lui Edi Iordănescu îi aşteaptă două meciuri extrem de importante, ambele acasă, cu Israel, pe 9 septembrie, şi Kosovo, pe 12. După primele patru meciuri din campania de calificare pentru Euro 2024, echipa României se menţine pe poziţia a doua în grupă, cu 8 puncte, datorită victoriilor din startul campaniei cu Andorra, 2-0 şi cu Belarus, 2-1.  

În luna iunie, România a obţinut alte două puncte, după 0-0 în Kosovo şi 2-2 cu Elveţia. Liderii grupei sunt fotbaliştii din Ţara Cantoanelor,  cu 10 puncte, pe locul trei Israel, 7 puncte, apoi Belarus, 3 puncte, Kosovo, 3 puncte şi Andorra, 1 punct.  

Gloria Buzău vrea promovarea directă  

După primele 5 etape din campionatul Ligii a II a, cu Andrei Prepeliţă pe bancă, Gloria Buzău se află în acest moment pe locul 2.  

Fostul antrenor al lui FC Argeş are obiective clare. 

„Nu am venit să ne plimbăm, ci să promovăm direct” - Andrei Prepeliţă, antrenor Gloria Buzău.  

Gloria a început acest sezon cu un egal în deplasare, 0-0, cu CS Mioveni, urmat de o victorie acasă, 2-1, cu CS Tunari. În etapa a 3-a a obţinut un egal, 1-1 în deplasare cu Chindia Târgovişte, apoi o victorie acasă, 1-0, cu Metaloglobus şi una în deplasare, 4-2, cu FC Unirea Dej.  

Echipa lui Prepeliţă este prezentă şi în Cupa României, unde a ajuns în faza grupelor.  

Afla mai multe despre: gloria buzauandrei prepelitameciuri echipa nationala 

viewscnt
Articole similare