Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a tras concluziile, după ce echipa sa a obţinut o nouă victorie şi a urcat pe locul al treilea în Superliga.
Zeljko Kopic, după Dinamo Bucureşti - Unirea Slobozia 1-0, în Superliga
Dinamo a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a noua a Superligii. Golul a fost marcat de Cîrjan, în minutul 32, într-un meci în care Zeljko Kopic a avut şapte fotbalişti indisponibili.
La final, croatul a fost mulţumit de evoluţia echipei sale şi a spus că va încerca să recupereze măcar jumătate din lista indisponibililor, pe care se află: Opruţ, Abdallah, Dennis Politic, Petru Neagu, Borduşanu, Homawoo şi Florescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am ştiut că va fi un meci greu, adversarul are potenţial fizic, iar pentru noi a fost greu cu jucătorii accidentaţi, dar sunt mândru de toţi jucătorii care au evoluat în această seară. Au jucat cu inima şi cu mentalitatea bună. Noi nu am fost proaspeţi, Patriche nu a jucat mult în ultimele luni, jucătorii au revenit de la naţionale, dar mentalitatea a fost corectă.
Faza golului a fost top, o mişcare rapidă şi a fost un gol frumos.
Trebuie să vedem cu jucătorii de azi dacă vom avea probleme şi cu ei, dar vedem de săptămâna viitoare care sunt jucătorii pe care ne putem baza. Sper că vom avea trei, patru jucători în plus la meciul următor.
Este un sentiment plăcut că nu am primit gol, iar Golubovic a salvat mingi importante azi. Uneori câştigi cu ofensiva, în alte dăţi cu defensiva, iar noi vrem să controlăm jocul. Fotbaliştii au dat mai mult de 100% pentru a supravieţui până la finalul meciului", a declarat Zeljko Kopic, după victoria obţinută de Dinamo cu Unirea Slobozia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Mihalcea a răbufnit: ”Dinamo nu a contat. Am controlat total. Terenul arată execrabil, ca un patinoar”
- Surpriză pentru Nadia Comăneci în România! Şi-a îmbogăţit colecţia: "Am făcut ceva ce n-a făcut nimeni" | VIDEO
- VIDEO | Următorul jucător vândut de Rapid pe cinci milioane, după Rrahmani: ”O să am un sezon bun”
- Anunţul făcut de antrenorul lui Rangers referitor la situaţia lui Ianis Hagi. Ce urmează pentru internaţionalul român, în Scoţia
- Victorie pentru Contra, Stanciu şi Niţă în Arabia Saudită. Pe ce loc se află Damac în clasament după ultimul succes obţinut
- S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
- Ce le-a zis noul antrenor de la Sepsi jucătorilor, după plecarea lui Storck: ”Mă aşteptam la acest lucru”
- Liviu Ciobotariu, dezamăgit după înfrângerea clară suferită cu Sepsi: "Acesta este lotul, cu el vom merge la luptă. Nu avem ce face"
- Lovitură pentru Dinamo! Un titular s-a accidentat înainte de meciul cu Slobozia şi a devenit al şaptelea fotbalist indisponibil pentru Kopic
- OFICIAL | Rapid, transfer rezolvat! A venit să dea gol după gol pentru Şumudică: ”E ca un tată pentru mine”
- România o conduce pe China după prima zi din Cupa Davis! Cum s-au încheiat meciurile
Afla mai multe despre: zeljko kopic, zeljko kopic dinamo, dinamo unirea slobozia