A jucat fotbal la juniorii celor de la FCSB, dar nu a reuşit să ajungă la echipa mare. Nu se mai antrena cum trebuie, recunoaşte chiar el. Eduard Popescu nu a reuşit ca fotbalist, dar acum a ajuns cunoscut ca frizer, iar acum se ocupă de look-ul vedetelor lui Gigi Becali.
Eduard Popescu este frizerul celor de la FCSB. În trecut, a fost pe la echipele de juniori ale roş-albaştrilor, dar a simţit că nu acolo este locul loi.
În schimb, s-a reprofilat şi a ajuns unul dintre frizerii de top din Bucureşti. La el apelează vedetele de la FCSB, în special Octavian Popescu şi Ştefan Târnovanu atunci când au nevoie de o reîmprospătare a aspectului fizic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eduard Popescu: ”Totul a venit natural cu frizeria”
Eduard Popescu a explicat cum a fost perioda petrecută la academia celor de la FCSB şi cum şi-a descoperit vocaţia de frizer.
”(n.r. cum ai ajuns frizer?) Totul a venit natural cu frizeria, nu m-am gândit niciodată. Pur şi simplu am renunţat la fotbal din anumite motive şi am avut un cerc, aşa, care se învârtea printre frizeri şi cam aşa m-am apucat.
(n.r. simţeai că nu mai ai motivaţie? Da, sincer, la fotbal, da. Nici nu mă mai antrenam cum trebuie. Fotbalul te tratează cum îl tratezi şi tu.
(n.r. dacă îl tenta să ajungă la prima echipă şi să-l vândă Gigi Becali) Ba da, cu siguranţă, acesta era visul meu de când eram mic, să ajung fotbalist cât mai mare, dar până la urmă trebuie să fim şi realişti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fiecare e interesat să fie văzut bine în ochii patronului, să se poată transfera mai uşor, să joace mai mult.
(n.r. cum te simţi să îţi tunzi foştii colegi, după ce a jucat cu ei?) E un sentiment super mişto, mai ales că îi revăd, mai stau aproape de teren, mă simt la fel cum mă simţeam când eram jucător, sunt la firul ierbii, alături de foştii colegi, doar că acum în altă postură”, a declarat Eduard Popescu, pentru Orange Sport.
Eduard Popescu şi Ştefan Târnovanu au o superstiţie
Octavian Popescu şi Ştefan Târnovanu, doi dintre fotbaliştii pe care Gigi Becali speră să obţină zeci de milioane de euro, apelează la Eduard Popescu când au nevoie de un frizer.
(n.r. despre tunsoarea lui Octavian Popescu, dacă are vreo dorinţă anume) Nu, nu, e simplu. Se lasă pe mâna mea, n-are treabă. El e foarte liniştit, e calm, nu e cel mai tupeist, doar pe teren, mi s-a parut foarte ok.
(n.r. i-a purtat noroc lui Târnovanu, au o superstiţie?) Da, păi, cred că e datorită unei superstiţii pe care o avem. I-am făcut odată o poză şi l-am postat înainte de meci.
A pierdut şi după aia, când a venit, a zis să nu mai facem nicio poză. Vedem dacă are vreun efect şi de atunci a avut vreo patru-cinci meciuri fără gol primit. S-ar putea să fie şi asta”, a adăugat frizerul celor de la FCSB.
De asemenea, Eduard Popescu a avut multe discuţii private cu jucătorii de la FCSB, care i-au dezvăluit cum a fost primit Nicolae Dică în vestiarul vicecampioanei.
(n.r. de venirea lui Dică, dacă jucatorii erau entuziasmaţi) Da, câţiva dintre ei mi-au spus că se bucură şi că este foarte ok noul antrenor, le place. E o voie bună, dispoziţie bună, o atmosferă super mişto”, a completat Popescu.
- Citește și
- Petrila poate pleca de la CFR Cluj! Conducerea confirmă: ar fi al treilea cel mai scump transfer din istoria clubului | EXCLUSIV
- "V-a propus Gigi Becali să veniţi la FCSB?". Răspunsul dat de Dumitru Dragomir după 50 de ani de când s-au întâlnit: "I-am făcut o sugestie" | EXCLUSIV"
- Titularul impus a fost trimis la echipa a doua după ce Gigi Becali s-a certat cu cei de la FCSB. Ce s-a întâmplat | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fcsb, tavi popescu, tarnovanu