You are here:

A răbufnit! Acuzat de implicare în pariuri ilegale, fotbalistul dă replica: ”Sunt frustrat şi deranjat”

A răbufnit! Acuzat de implicare în pariuri ilegale, fotbalistul dă replica: ”Sunt frustrat şi deranjat”

Premier League

Comentarii

Mijlocaşul celor de la West Ham, Lucas Paqueta (27 de ani), a oferit o replică în scandalul de implicare în pariuri ilegale în care este acuzat.

Lucas Paqueta, acuzat de implicare în pariuri ilegale, denunţă modul în care a fost tratat cazul său

Acuzat că a luat în mod deliberat cartonaşe la meciurile din Premier League pentru a influenţa piaţa pariurilor sportive, Lucas Paqueta a vorbit despre cazul său pe reţelele sale de socializare. El a denunţat modul în care mass-media a tratat cazul.

”Sunt frustrat şi deranjat că am citit recent articole de presă înşelătoare şi inexacte, publicate atât în Anglia, cât şi în Brazilia, care pretind că divulgă informaţii despre cazul meu. Unele dintre aceste informaţii sunt complet false şi par menite să mă submineze.

Sunt, de asemenea, îngrijorat de faptul că, deşi sunt false şi înşelătoare, aceste articole provin în mod clar de la cineva apropiat de caz”, s-a plâns mijlocaşul de la West Ham.

Conform ultimelor dezvăluiri din presa engleză, Paqueta ar fi înrăutăţit lucrurile pentru el însuşi, încercând să obstrucţioneze ancheta.

El ar fi ascuns probe potenţiale aruncând un telefon. ”Scurgerea şi publicarea de informaţii inexacte în presă îmi pun în pericol şansele la un proces echitabil.

Prin urmare, i-am însărcinat pe avocaţii mei să scrie FA pentru a le cere să efectueze o investigaţie completă cu privire la modul în care informaţiile despre caz, chiar dacă sunt inexacte, au ajuns în domeniul public”, a explicat fostul jucător al lui Lyon.

”Continui să neg acuzaţiile care mi se aduc şi aştept cu nerăbdare să îmi demonstrez nevinovăţia”, conchide el.

Audierea în acest caz este în prezent programată pentru luna martie, iar verdictul nu este aşteptat înainte de mijlocul anului viitor. El riscă o suspendare foarte mare, mergând până chiar la o interdicţie pe viaţă din fotbalul englez.

Lucas Paqueta a adunat 53 de meciuri şi a contribuit cu 11 goluri în naţionala Braziliei.

Afla mai multe despre: lucas paquetapariuripremier leaguewest ham 

viewscnt
Articole similare