You are here:

Antrenorul român care a fost decisiv în dezvoltarea ”călăului” Argentinei: ”Nu o să iasă să explice el, vă spunem noi. El l-a promovat” | EXCLUSIV

Antrenorul român care a fost decisiv în dezvoltarea ”călăului” Argentinei: ”Nu o să iasă să explice el, vă spunem noi. El l-a promovat” | EXCLUSIV

Cupa Mondială

Comentarii

Marţi, Arabia Saudită a reuşit nu doar una dintre cele mai mari surprize de la Campionatul Mondial din Qatar, ci una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei. Jucătorii pregătiţi de Herve Renard au învins-o pe Argentina, scor 2-1, după ce au fost conduşi.

Prima etapă a grupelor de la Campionatul Mondial din Qatar nici nu a luat final încă şi deja au avut loc două veritabile şocuri: Argentina - Arabia Saudită 1-2 şi Germania - Japonia 1-2.

Dacă aproape jumătate din lotul niponilor evoluează în top cinci campionate europene, astfel că surpriza este ceva mai mică, întreaga echipă a saudiţilor provine din propriul campionat.

Aşadar, selecţionata condusă de Herve Renard a primit laude din toate colţurile lumii, pe bună dreptate, pentru performanţa incredibilă reuşită împotriva lui Leo Messi şi coechipierilor săi.

Interesant este că un antrenor român a fost decisiv în dezvoltarea ”călăului” Argentinei, Salem Al-Dawsari (31 de ani), decarul Arabiei Saudite, care a punctat cu un gol de senzaţie pentru 2-1.

Jucătorul crescut de Al Hilal a fost promovat la prima echipă chiar de Cosmin Olăroiu, în urmă cu ani buni, iar între timp a reuşit să strângă 71 de selecţii şi 17 goluri pentru Arabia Saudită.

Antrenorul român care a fost decisiv în dezvoltarea ”călăului” Argentinei

Problema ştii care este? Oli nu e genul care să iasă să spună <<să vă explic eu nişte chestii>>. Dar putem să vă spunem noi.

Când el s-a dus la Al Hilal, primii doi jucători pe care i-a luat de la juniori la prima echipă au fost numărul 7 (n.r. Al-Faraj) şi numărul 10 de ieri (n.r. de la meciul cu Argentina).

Al-Dawsari (n.r. numărul 10 al Arabiei Saudite), care este un foarte bun jucător, Oli l-a promovat, nu iese să facă vreo conferinţă să explice asta.

Singurii oameni care au făcut ceva cu adevărat în Arabia Saudită, Olăroiu şi Răzvan Lucescu, nu au ieşit să spună, să explice, dar cam asta e realitatea.

Sunt buni saudiţii. Nu compari Arabia Saudită cu Qatar sau Iran, organizaţi şi selecţioner...”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

  • Două Asian Champions League, cinci titluri, trei Cupe, două Cupe ale Prinţului şi o Supercupă are Al-Dawsari în palmares

În 2018, Al-Dawsari încerca să facă pasul în Europa, dar, după doar şase luni petrecute sub formă de îmrpumut la Villarreal, acesta a revenit la Al Hilal.

Afla mai multe despre: mm 

viewscnt
Articole similare