FCSB va juca săptămâna viitoare primul meci în grupele europene pe teren propriu după mai bine de cinci ani de pauză, iar Nicolae Dică abia aşteaptă duelul de pe Arena Naţională.
FCSB mai are un pas până la meciul cu Anderlecht. Vicecampioana va juca luni, de la ora 21:00, în compania formaţiei FC Voluntari, în campionat.
După, urmează marele duel cu Anderlecht, pe Arena Naţională, în etapa a doua din grupele Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşteptarea a luat sfârşit. Nicolae Dică are un singur gând înaintea meciului cu Anderlecht
Va fi primul meci pentru FCSB în grupele unei competiţii europene după cinci ani de aşteptare. Ultima oară, tot sub comanda lui Nicolae Dică, formaţia roş-albastră a evoluat în grupele Europa League, sezonul 2017-2018.
În conferinţa de presă premergătoare partidei contra celor de la FC Voluntari, Nicolae Dică a afirmat că îşi doreşte ca partida din Conference League să fie sold-out.
”Îmi doresc să fie, am spus mereu, când suporterii au fost alături de noi în număr mare şi ne-au încurajat, de când am venit la echipă am văzut că suporterii ne sunt alături şi ne-au încurajat indiferent de scor, le mulţumesc pe această cale.
Îmi pare rău că în unele meciuri nu am reuşit să îi facem să fie mândri de ceea ce facem pe teren şi să se bucure şi ei, dar sper ca de mâine seară să îi facem fericiţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sper ca la meciul de joi din Europa stadionul să fie plin. Îmi doresc acest lucru pentru că de cinci ani echipa nu a mai fost în Europa, cred că şi suporterii îşi doreau să vadă meciuri în grupele europene”, a declarat Nicolae Dică, înainte de meciul cu FC Voluntari.
- Citește și
- CFR, negocieri pentru un transfer-vedetă! Are aproape 150 de meciuri în Serie A şi şi-a trimis agentul la Cluj ca să bată palma
- Reacţia lui Nicolae Dică după ce Octavian Popescu s-a plâns că este jucat pe mai multe posturi: ”Nu erau nişte poziţii noi pentru el”
- Lovitură uriaşă dată de un ”tricolor”! Semnează cu AC Milan după ce ”l-a impresionat pe Pioli”: ”A primit multe oferte”
Afla mai multe despre: nicolae dica, fcsb