You are here:

Avertisment pentru FCSB! CSKA 1948 Sofia a făcut spectacol în ultimul meci şi este lider în Bulgaria. Sepsi, pusă şi ea în gardă de adversara din Conference League

Avertisment pentru FCSB! CSKA 1948 Sofia a făcut spectacol în ultimul meci şi este lider în Bulgaria. Sepsi, pusă şi ea în gardă de adversara din Conference League
Comentarii

CSKA şi CSKA 1948 Sofia şi-au câştigat partidele din campionat, premergătoare confruntărilor cu Sepsi, respectiv FCSB din Conference League.

CSKA, formaţie a cărei galerie este înfrăţită cu cea a Stelei, a învins-o pe nou-promovata Krumovgrad, scor 1-0, graţie reuşitei semnate de Heintz. În etapă trecută, Krumovgrad a produs surpriza debutului de sezon în Bulgaria, după victoria obţinută contra campioanei Ludogorets, scor 3-1. 

CSKA 1948 Sofia, adversara FCSB-ului, a început ca din tun noul sezon. După victoria din prima etapă contra marei rivale Levski, CSKA 1948 a trecut de Pirin Blagoevgrad cu 3-0 şi este lider în Bulgaria, fiind singura echipă cu şase puncte după două meciuri.

Partida tur dintre CSKA 1948 şi FCSB se va disputa miercuri, 26 iulie, la Sofia, pe ”Vasil Levski”, iar duelul dintre CSKA şi Sepsi se va disputa la o zi distanţă, pe ”Balgarska Armija”.

Gigi Becali, prins în ”offisde” în momentul în care a fost întrebat de adversarul FCSB-ului din Conference League. ”Ce CSKA? Habar nu am”

Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB-ului, i-a transmis lui Becali că roş-albaştrii nu ar trebui să îşi facă emoţii în privinţa calificării în turul 3 al UEFA Conference League.

(n.r. despre tragerea la sorţi) ”Ce CSKA? De unde să ştiu eu că habar n-am. Mi-a zis Meme că e foarte uşoară echipă, de trecut. (n.r. ce îşi doreşte de la sezonul european) Grupele. Banul. Suporterii vor performanţă, voi vreţi performanţă. Ca să fac performanţă, îmi trebuie banul. Ca atare banul aduce performanţa. Eu vreau banul că vreau şi performanţa”, a spus Gigi Becali.

 

Afla mai multe despre: cskacska 1948 sofiasepsifcsb 

viewscnt
Articole similare