You are here:

Bornă istorică pentru Spania la Cupa Mondială. Ce a reuşit ”Furia Roja” în meciul cu Costa Rica

Bornă istorică pentru Spania la Cupa Mondială. Ce a reuşit ”Furia Roja” în meciul cu Costa Rica

Cupa Mondială

Comentarii

Spania a debutat la Campionatul Mondial din Qatar în faţa celor din Costa Rica, în al doilea meci din grupa E. Naţionala pregătită de Luis Enrique a avut o primă repriză de excepţie, iar cu ocazia primului gol marcat a atins o bornă istorică.

Spania s-a distrat în prima repriză cu Costa Rica. ”Furia Roja” a marcat trei goluri în primele 30 de minute şi a avut şi alte faze mari de poartă.

La scurt timp după eşecul celeilalte mari favorite din grupa E, Germania care a pierdut cu Japonia (1-2), Spania nu a stat mult la discuţii cu ”cenuşăreasa” grupei.

Spania, golul 100 la Cupa Mondială

Ibericii au deschis scorul repede, prin Dani Olmo, care a finalizat elegant o pasă uşor deviată a lui Gavi.

Cu ocazia acestei reuşite, Spania a atins o bornă istorică la Cupa Mondială. A fost golul cu numărul 100 reuşit de ”Furia Roja” la turneele finale de Campionat Mondial.

Dar nu a fost singurul gol al ibericilor în prima repriză. Aceştia au mai punctat şi prin Asensio şi Ferran Torres, reuşite prin care reprezentativa condusă de Luis Enrique îşi face debutul mai uşor la ediţia din acest an din Qatar.

Afla mai multe despre: spaniacm 2022 

viewscnt
Articole similare