You are here:

BREAKING | Nicolae Dică se întoarce. Semnează cu o echipă de mare tradiţie din fotbalul românesc

BREAKING | Nicolae Dică se întoarce. Semnează cu o echipă de mare tradiţie din fotbalul românesc

FC Argeș

Comentarii

FC Argeş a intrat într-o nouă eră odată cu venirea lui Dani Coman în funcţia de preşedinte al clubului.

Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange

Eugen Neagoe s-a despărţit de FC Argeş, în această lună, astfel că banca tehnică a clubului a rămas descoperită. Dani Coman a bătut palma cu oficialii piteşteni, a venit la conducerea clubului şi a rezolvat şi prima mare lovitură pentru noul sezon, când obiectivul principal este promovarea în Superligă.

Noul preşedinte al lui FC Argeş a ajuns la o înţelegere cu Nicolae Dică, fost antrenor la echipe importante de la nivelul primei ligi. Cele două părţi au ajuns la un acord verbal, urmând să pună la punct şi ultimele detalii contractuale înainte de a semna.

Nicolae Dică a mai fost antrenorul lui FC Argeş, în vara anului 2019, însă s-a despărţit de piteşteni după doar nouă meciuri. După ce a făcut parte din staff-ul lui Mirel Rădoi, la prima reprezentativă a României, antrenorul a revenit la FCSB, pe care o mai pregătise timp de un an şi jumătate, până în decembrie 2018.

Al doilea mandat la gruparea patronată de Gigi Becali n-a fost la fel de reuşit, iar Nicolae Dică a fost îndepărtat după doar patru luni. Au urmat două încercări dezamăgitoare la CS Mioveni şi la FC U Craiova 1948, urmând ca ultima aventură din cariera sa, la FC Voluntari, să se încheie după doar o lună şi jumătate, în primăvara acestui an.

Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange

Afla mai multe despre: nicolae dica 

viewscnt
Articole similare