You are here:

Camelia şi Sabrina Voinea, afectate după decizia luată la TAS: "Mi-a venit rău! Sabri s-a închis în cameră şi plânge!"

Camelia şi Sabrina Voinea, afectate după decizia luată la TAS: "Mi-a venit rău! Sabri s-a închis în cameră şi plânge!"

Gimnastică

Comentarii

Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu au primit decizia din partea TAS în legătură cu scandalul medaliei de bronz de la proba de gimnastică la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Ana Bărbosu, câştigătoarea iniţială a medaliei de bronz, în urma contestaţiei depusă de tabăra americancei Jordan Chiles, va reintra în posesia bronzului olimpic în urma deciziei luate la TAS.

Sabrina Voinea s-a clasat pe locul patru, în timp ce Jordan Chiles a coborât pe poziţia a cincea. Mama gimnastei în vârstă de 17 ani, Camelia Voinea, a dezvăluit starea fiicei sale în urma deciziei luate la TAS. Tânăra sportivă din Constanţa spera la o modificare a punctajului obţinut, după penalizarea pe care o consideră injustă.

Camelia Voinea: "Nici nu pot să vorbesc, plâng întruna. Nu mai vrem să auzim de gimnastică"

"Nici nu pot să vorbesc, plâng întruna. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Mi-a venit rău când am primit vestea. Nici eu, nici Sabri nu mai vrem să auzim de gimnastică. Nu suntem bine, Sabri s-a închis în cameră şi plânge", a declarat Camelia Voinea, la GSP.

Jordan Chiles a postat un mesaj pe reţelele de socializare la scurt timp după aflarea deciziei. Gimnasta din Statele Unite ale Americii a anunţat că va lua o pauză de la folosirea reţelelor de socializare în urma întregului incident, pentru a se concentra pe sănătatea sa mintală.

Afla mai multe despre: sabrina voineaana barbosujocurile olimpicejordan chiles 

viewscnt
Articole similare