Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Când jucăm cu Craiova, îmi e foarte frică de el”. Fotbalistul ”altfel” de la Universitatea: ”Dă tot ce poate, dar nu poate să joace în Champions League” | EXCLUSIV

”Când jucăm cu Craiova, îmi e foarte frică de el”. Fotbalistul ”altfel” de la Universitatea: ”Dă tot ce poate, dar nu poate să joace în Champions League” | EXCLUSIV
Comentarii

Edi Stăncioiu (41 de ani) şi Mihai Stoica (57 de ani) au făcut caracterizarea unui jucător de la Universitatea Craiova, unul pe care managerul general de la FCSB l-a numit ”mai altfel”. Este vorba despre Jovan Markovic (21 de ani).

Principalul subiect abordat atunci când vine vorba de Jovan Markovic este greutatea sa.

Recent, după amicalul câştigat de Universitatea Craiova cu Kecskemeti (3-1), în Antalya, atacantul s-a comparat cu Ronaldo Nazario în privinţa kilogramelor în plus.

Totuşi, acesta a precizat că s-a cântărit şi are doar cu 200 de grame mai mult faţă de greutatea ideală.

”Când jucăm cu Craiova, îmi e foarte frică de el”. Fotbalistul ”altfel” de la Universitatea: ”Dă tot ce poate, dar nu poate să joace în Champions League” | EXCLUSIV

Prezenţi în studioul Orange Sport, Edi Stăncioiu şi Mihai Stoica au analizat perioada prin care trece jucătorul de 21 de ani la Universitatea Craiova.

Fostul portar este de părere că Markovic se simte foarte bine în Bănie şi că acolo are tot ce îşi doreşte ca fotbalist.

”Dacă se mulţumeşte cu Craiova şi la ce nivel e sau cu ce are, nu poţi să-l faci pe omul respectiv, dacă nu poţi să îl motivezi, nu ai cum să îl schimbi niciodată.

Aşa, omul se simte bine cum e, dă tot ce poate, dar nu poate să aibă pretenţii să joace în Champions League sau să câştige un contract de cinci milioane de euro pe an”, a declarat Stăncioiu, la Orange Sport.

Fostul portar de la Sportul Studenţesc şi CFR Cluj a fost completat de Mihai Stoica. Acesta l-a lăudat pe Markovic şi a recunoscut că îi este frică de el atunci când FCSB joacă cu Universitatea Craiova.

”E clar că el nu iese din zona lui de confort. El se vede că este un tip mai altfel. Mie îmi e foarte mare frică când jucăm cu Craiova de el. Îţi spun cinstit. Are nişte calităţi extraordinare.

Craiova a luat măsuri speciale. El a făcut cantonament de unul singur, cu antrenorul Calafeteanu, ca să slăbească. A slăbit mult.

După aia, a pus la loc pentru că aşa poate el să joace fotbal. El n-ar putea să joace fotbal la o greutate mai mică”, a adăugat şi Mihai Stoica.

Afla mai multe despre: markovicuniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare