You are here:

Ce naţionale de la Cupa Mondială ar fi putut să învingă România? Verdictul trist al lui Florin Răducioiu: ”Sunt echipe foarte bune” | EXCLUSIV

Ce naţionale de la Cupa Mondială ar fi putut să învingă România? Verdictul trist al lui Florin Răducioiu: ”Sunt echipe foarte bune” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Invitat în studioul Orange Sport în urma remizei dintre SUA şi Anglia, Florin Răducioiu a fost înterbat de moderatorul Cosmin Băleanu ce echipe de la Cupa Mondială ar fi putut învinge România, iar verdictul său a fost cu adevărat trist.

Această ediţie a Campionatului Mondial a marcat a şasea consecutivă de la care lipseşte echipa naţională. România s-a clasat pe locul trei în calificări, în urma Germaniei şi Macedoniei de Nord.

Ultima Cupa Mondială la care au fost prezenţi ”tricolorii” a fost cea din 1998, astfel că, desigur, nu există niciun jucător român în activitate care să fi participat vreodată la cel mai important turneu din fotbal.

Speranţele nu sunt prea mari că România va reuşi să se califice la competiţie în 2026, când va fi găzduită de SUA, Canada şi Mexic, concetrarea fiind mai degrabă pe Campionatul European.

Chiar şi în cazul în care ar fi reuşit marea surpriză şi ar fi ajuns în Qatar, este greu de crezut că echipa naţională ar fi putut lăsa o impresie bună, având în vedere valoarea adversarelor.

”Sunt echipe foarte bune, ar fi fost complicat”

Invitat în studioul Orange Sport în urma confruntării dintre Anglia şi SUA, Florin Răducioiu a fost întrebat ce echipe de la Cupa Mondială crede că ar fi putut să învingă România.

În afară de Qatar, fostul mare atacant al naţionalei a eşuat să mai găsească vreun nume şi a ajuns la un verdict trist în legătură cu cât de joc a reuşit să ajungă selecţionata noastră.

În afară de Qatar... să joci împotriva Japoniei, Arabiei Saudite, într-adevăr sunt echipe foarte bune, aşezate bine tactic, foarte rapide, cu o dinamică de joc foarte rapidă. Ar fi fost complicat”, a declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.

Dacă la Campionatul Mondial nu mai visăm de mult, calificarea la cel European ar putea fi obţinută, mai ales că România a primit o grupă mult mai accesibilă decât ar fi putut.

Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra stau în drumul nostru către Euro, iar Edi Iordănescu este de părere că am putea nu doar să ne calificăm, ci şi să câştigăm grupa.

Afla mai multe despre: răducioiu 

viewscnt
Articole similare