Nebunie la bilete, cu două zile înainte de marele meci România - Ungaria.
Conform informaţiilor www.dolcesport.ro, în acest moment mai sunt disponibile 5.000 de tichete, dintre cele 46.000 scoase la vânzare.
Celor 46.000 li se adaugă cele 5.000 destinate fanilor maghiari (dar vor fi returnate 2.000), plus cele din zona tampon (securitate).
Sandor Egervari, selecţionerul Ungariei, se teme de atmosfera pe care fanii români o vor crea atât înainte, cât şi în timpul meciului de vineri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Atmosfera stadionului din Bucureşti este una deosebită. Doar portarul Kiraly a mai jucat împotriva României, la Bucuresti, într-un meci oficial. Trebuie să jucăm la victorie", a spus Sandor Egervari pentru Nemzeti Sport, preluat de Pro Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Apoi a continuat: "Cei care nu au mai jucat la Bucureşti nici nu ştiu ce îi aşteaptă. Fanii români sunt capabili să creeze o atmosferă infernală nu doar în stadion, ci şi la hotel, în preziua meciului, doar cu scopul de a deranja liniştea echipei. Trebuie să ne aşteptăm la aşa ceva. Indiferent de circumstanţe, noi trebuie să ne concentrăm doar asupra jocului".
România va întâlni Ungaria la 6 septembrie şi Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Naţională, de la ora 21.00.
Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 190.000 de fani