Joi, România a disputat un meci amical, la Cluj, împotriva Sloveniei. ”Tricolorii” au fost dominaţi autoritar în prima repriză şi au intrat la pauză conduşi, înainte de a evolua bine în a doua repriză, fără a reuşi să egaleze din păcate.
România a fost învinsă în primul meci de la această acţiune, de Slovenia, scor 1-2, pe Cluj Arena. După o primă repriză modestă, ”tricolorii” şi-au revenit în a doua parte, dar nu au reuşit să egaleze.
Olimpiu Moruţan a fost unicul fotbalist român care a impresionat cu adevărat, după ce a fost introdus la pauză de Edi Iordănescu, în locul lui Andrei Cordea.
În urma partidei, invitaţi în studioul Orange Sport, Florin Răducioiu şi Viorel Moldovan au analizat jocul României şi au ajuns la concluzia că încă nu putem fi chiar optimişti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unul dintre aspectele care i-a deranjat pe experţi a fost ”dispariţia” de la echipa naţională a mai multor jucător consideraţi cândva de perspectivă.
Exemplul dat de Florin Răducioiu a fost Florinel Coman. Fostul atacant a recunsocut că era un mare fan al jucătorului numit cândva ”Mbappe de România”, dar a punctat că acesta s-a ”pierdut”.
Viorel Moldovan a explicat de ce: fostul internaţional român este de părere că felul în care sunt ”umflaţi” tinerii jucători români le pune în grav pericol dezvoltarea.
Ce s-a întâmplat cu Florinel Coman
”Nu ştiu... Florinel Coman, mie îmi plăcea de Florinel Coman, nu ştiu care e situaţia lui, dacă el cu adevărat face un efort foarte mare de a reveni în forţă la echipa naţională. Coman trebuie să facă un efort”, a declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”E greu de explicat, nu înţeleg cum se pierd aşa. Fantastic, imediat apar, imediat dispar, într-un timp atât de scurt... deja parcă şi-au terminat cariera la 23-24 de ani.
Apare câte unul, gata, îl vindem pe milioane, miliarde, cel mai bun, rupe norii, în doi ani se lasă, nu mai auzi de el. Avem şi talentul să îi umflăm şi apoi să îi nenorocim, să îi distrugem.
Mulţi jucători s-au nenorocit aşa. Şi conducătorii, din dorinţa de a ridica cota jucătorilor, pompează mult, trebuie lăsaţi în pace, prea repede îi bagă în seamă”, a adăugat Viorel Moldovan.
Aflat într-o formă incredibilă în prima parte a sezonului 2019/2020, Florinel Coman a făcut atunci pasul la naţionala mare şi se lupta pentru un loc de titular.
Totuşi, după ce s-a accidentat, Coman a mai prins doar un meci la naţională, în martie 2021, iar între timp şi-a pierdut şi locul de titular de la FCSB.
- Citește și
- EXCLUSIV | Jucătorul indispensabil pentru naţionala României. Viorel Moldovan: "Echipa e fără cap! Ai nevoie de el, ne-ar mai trebui vreo 3!"
- ”Departamentul de scouting al FRF doarme pe el sau nu are criterii de observaţie valorice”. Atacul impresarului unui fotbalist român după ce acesta nu a fost convocat
- Dan Petrescu l-a trimis la echipa a doua pe unul dintre cei mai bine cotaţi fotbalişti transferaţi în vară de CFR! Motivul invocat de ”Bursuc”
Afla mai multe despre: florinel coman