Cealaltă faţă a lui Dorinel Munteanu. Adulat pentru performanţe, blamat pentru comportament. Povestea unui ”neamţ” în Moldova | SPECIAL

Oţelul Galaţi de astăzi înseamnă Dorinel Munteanu. Este opera lui, creaţia lui, poartă în totalitate semnătura ”Neamţului”. Întâi, a făcut-o campioană, apoi, a ridicat-o din Liga 3 şi a consolidat-o în elită, dar nu ar fi la fel de popular dacă nu ar avea şi un temperament pe măsură.

Oţelul Galaţi este în continuare invincibilă în campionat! Etapele trec, sezonul îşi urmează traseul firesc, dar nu s-a găsit încă vreo echipă care să îi poată învinge pe gălăţenii lui Dorinel Munteanu. Până în etapa a 11-a, cel puţin, ”Neamţul” face ce face şi tot găseşte cea mai bună soluţie ca sa scoată tot ce e mai bun de la echipa sa. Oţelul nu ar mai fi cu adevărat Oţelul dacă nu ar fi şi Dorinel acolo, trup şi suflet.

Dar, de-a lungul carierei sale de antrenor şi mai ales în ultima vreme, performanţele sportive ale lui Munteanu sunt puse în balanţă cu firea lui vulcanică, atât la marginea terenului de fotbal, cât şi în declaraţii. Iar cei rău-voitori chiar ar susţine faptul că ieşirile nervoase ale acestuia ar conta mai mult decât rezultatele echipei.

În aceste zile, a luat amploare un caz controversat care-l implică pe Dorinel Munteanu. În meciul cu Dinamo (1-1), l-a tras de tricou pe David Maftei, tânărul său jucător în vârstă de 20 ani. Lumea fotbalului românesc s-a sesizat şi, ca orice subiect care naşte polemică, s-au creat, astfel, două tabere: pro şi contra Dorinel. Dintr-odată, parcă s-a uitat imediat tot ce a făcut şi face în continuare ”Neamţul” la Galaţi şi în fotbalul mioritic, este dat exemplu de ”Aşa, nu!” şi arătat cu degetul. Chiar dacă nici asta nu e frumos!

Dorinel, primul descălecat la Galaţi. Oţelul, campioană, supercampioană şi aventura UCL

Dorinel Munteanu avea 40 de ani când, oficial, în 2008, s-a retras din cariera de jucător. O carieră în care deţine şi acum recordul all-time de meciuri în tricoul echipei naţionale a României, 134, şi datorită celor aproape 10 ani petrecuţi în fotbalul german, la Koln şi Wolfsburg, a rămas cunoscut şi sub forma de ”Neamţul”. Un apelativ pe care l-a consolidat şi după ce a devenit antrenor, prin adoptarea unui stil nespectaculos, dar serios şi muncitoresc. Iar performanţele sale şi ca antrenor vorbesc de la sine.

Primul mandat al lui Dorinel la Galaţi s-a consumat în perioada 2009-2012. Trei ani de zile în care Oţelul a strălucit, a scris istorie în fotbalul românesc şi a fost un exemplu de urmat pentru toate celelalte competitoare. În 2011, Dorinel Munteanu a făcut-o pe Oţelul campioană şi supercampioană a României.

Cu toate că Mircea Lucescu, actualul selecţioner al României, are dubiile sale cu privire la cât de corect a fost luat acel titlu naţional de Galaţi (în acelaşi caz fiind Urziceni, în 2009), istoria reţine ce se ştie acum: Oţelul Galaţi, campioana României în 2011.

A urmat apoi participarea în grupele Ligii Campionilor, pe vremea când România încă trimitea direct o echipă în această fază a celei mai importante competiţii la nivel de cluburi. Acolo însă, în 2011-2012, Oţelul a terminat grupa cu zero puncte, pe ultimul loc, în urma celor de la Benfica (12 puncte), Basel (11) şi Manchester United (9).

Cu toate că a fost ultima, pierzând toate cele şase meciuri, campioana României nu s-a făcut cu totul de râs. A pierdut la limită cu Basel (1-2 şi 2-3) şi cu Benfica (de două ori 0-1) şi la două goluri diferenţă ambele eşecuri cu United-ul lui Sir Alex Ferguson (de două ori 0-2). Un parcurs onorant pentru o campioană inedită!

Începutul ascensiunii

Plecat în 2012 de la Galaţi, Dorinel a revenit nouă ani mai târziu în oraşul de la malul Dunării. La întoarcere, ”Neamţul” a găsit-o pe Oţelul într-o situaţie cu totul diferită faţă de cum o lăsase la prima experienţă. Echipa era în liga a treia, zbătându-se prin diviziile din subsolul fotbalului românesc.

Dar Dorinel Munteanu a arătat că este un neamţ prin definiţie. Nu a stat să se plângă, să se lamenteze, ci s-a pus pe treabă. Nu i-a fost ruşine să meargă într-o divizie inferioară din România pentru a-i reda Galaţiului strălucirea Oţelului de odinioară. Şi a făcut tot ce a putut pentru a-şi vedea acest vis îndeplinit. A muncit din greu, s-a murdărit pe mâini de noroi, a căzut o dată, s-a ridicat de două ori. Nu s-a dat în lături de la nimic şi a reuşit. Un neamţ desăvârşit.

Când s-a întors în 2021 la Galaţi, echipa era în liga a treia, iar în anul următor, 2022, era în liga a doua. Şi peste încă un an, Oţelul era din nou o echipă de primă ligă. În sezonul 2021-2022, gălăţenii au promovat în Liga 2 de pe primul loc în Liga 3, iar în sezonul 2022-2023 a promovat direct în Superliga.

Deşi a terminat play-off-ul Ligii 2 pe locul 3, a reuşit să intre în elită fără să mai dea barajul de promovare, întrucât CSA Steaua, ocupanta locului 2, nu a avut (şi încă nu are) drept de promovare în prima ligă.

La finalul meciului câştigat cu Unirea Dej (1-0), cel care a asigurat promovarea matematică, cei 10.000 de fani ai Oţelui au invadat stadionul din Galaţi şi au sărbătorit revenirea în elita fotbalului românesc. Iar lucrurile frumoase şi făcute corect, într-un mod profesionist, aveau să continue la oraşul moldovean de pe malul Dunării şi în Superliga. Totul, graţie lui Dorinel Munteanu.

Cuprins de emoţie, cu lacrimi în ochi, ”Neamţul” a continuat să-şi propună provocări îndrăzneţe, poate pentru alţii, dar realizabile pentru el: ”Niciodată nu mă ia gura pe dinainte. Îmi doresc play-off, ce-aş fi putut spune? Că joc la retrogradare? Tot timpul îmi propun maximul ca să obţin ce vreau.

Nu va fi uşor. Chiar dacă suntem nou-promovată, campionatul este foarte lung. Nu înţeleg de ce pentru unii este o surpriză, pentru că eu nu am nicio surpriză. Sunt convins că vom face o surpriză plăcută în campionat”. Şi încă o dată, cu o voinţă de fier, Dorinel a dovedit că ce îşi propune, de cele mai multe ori, duce la bun sfârşit.

Afla mai multe despre: dorinel munteanu, otelul galati, liga 1, liga 2, liga 2, special