Un fost jucător de la Inter Milano o va da în judecată pe CFR Cluj la FIFA.
Ibrahima Mbaye este un fundaş dreapta în vârstă de 28 de ani care are nu mai puţin de 142 de meciuri în Serie A.
El are 9 apariţii pentru Inter Milano şi nu mai puţin de 131 de apariţii pentru Bologna. Însă el n-a avut loc la CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ibrahima Mbaye o va da în judecată pe CFR Cluj la FIFA
Ibrahima Mbaye a fost luat de CFR Cluj pe 31 august, în ultima zi în care se puteau face transferuri în Italia.
După CV, Ibrahima Mbaye a fost unul dintre cei mai interesanţi jucători străini care au ajuns în Liga 1.
Funda dreapta de meserie, el are 142 de meciuri, 6 goluri şi 7 assist-uri în Serie A şi 8 meciuri în Serie B. De asemenea, are şi 8 selecţii la naţionala Senegalului, care a fost la Cupa Mondială Qatar 2022.
Însă, în momentul în care el a semnat cu CFR Cluj, venea după o accidentare gravă. Oficialii campioanei au avut însă o atitudine ciudată faţă de el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ibrahima Mbaye n-a fost inclus în lotul pentru Liga 1 şi nici pe cel pentru Conference League. Mai mult, Beppe Accardi acuză că cei de la CFR Cluj nici măcar nu au făcut demersuri pentru a-i obţină permis de muncă.
Din această cauză, în iarnă, când a plecat din România, n-a mai putut reveni timp de 3 luni, deoarece este extracomunitar.
Beppe Accardi susţine că Ibrahima Mbaye a venit entuziasmat la CFR Cluj, mai ales că avea şansa să joace şi să prindă astfel lotul Senegalului pentru Cupa Mondială din Qatar 2022.
Acum, Ibrahima Mbaye va merge la FIFA pentru a cere despăgubiri pentru modul în care a fost tratat de CFR Cluj:
”Am luat acordul de la Bologna pe 31 august, înainte ca piaţa de transferuri să se închidă. A fost voinţa selecţionerului Senegalului, care dorea mai mult timp de joc pentru jucătorii săi.
În timp ce negociam cu echipe americane, pe fir a intrat Clujul şi am cântărit situaţia gândindu-ne la Cupa Mondială.
Am plecat în România şi, după ce a semnat, ne-am dat seama că nu a fost inclus nici pe lista de campionat, nici pentru cea de Conference League.
Dar cel mai rău a fost că nici măcar nu i-au dat permis de muncă şi, în decembrie, odată plecat (n.r. din România), nu a putut reveni timp de 3 luni.
Acum vom merge la FIFA pentru a cere daune, paguba care i-a fost produsă a fost incredibilă”, a spus Beppe Accardi pentru tuttomercatoweb.com.
CFR Cluj este deja pe lista neagră a UEFA şi ar putea fi exclusă din cupele europene
Procesul deschis de Ibrahima Mbaye la FIFA va reprezenta o nouă încercare pentru existenţa lui CFR Cluj.
La începutul acestei luni, CFR Cluj a fost exclusă de UEFA din competiţiile europene, însă decizia a fost suspendată timp de doi ani, timp în care campioana României trebuie să-şi echilibreze balanţa financiară.
În plus, CFR Cluj a primit şi o amendă de 250.000 de euro. Aceste sancţiuni au venit ca urmare a unor datorii pe care campioana României le-a făcut pe parcursul anului 2022.
În total, CFR Cluj figurează cu o datorie de 28,5 milioane de euro, cea mai mare înregistrată vreodată de un club din România.
Cazul Ibrahima Mbaye ar putea complicat şi mai mult situaţia lui CFR Cluj.
- Citește și
- Dan Petrescu nu este singurul antrenor din Superligă înjurat. ”La Craiova, l-am avut pe unul în spate, mi-a luat familia, copiii, tot” | EXCLUSIV
- Astăzi se decide definitiv cui aparţine palmaresul Stelei, formaţia care uimea Europa în anii `80
- Scandalul ia amploare. Dănuţ Lupu l-a pus din nou la punct pe Gheorghe Hagi: "Îi face rău lui Ianis. A făcut tot doar ca să-l propulseze la naţională"
Afla mai multe despre: ibrahima mbaye