Argentina a cucerit Cupa Mondială 2022, iar printre componenţii importanţi din teren s-a numărat şi Enzo Fernandez (21 de ani), jucător legitimat în prezent la portughezii de la Benfica Lisabona, club la care a ajuns în vara acestui an, de la River Plate.
Clubul l-a luat în vară cu 12 milioane de euro, acum cere de 10 ori mai mult! Luptă în 3 pentru campionul mondial a cărui cotă a explodat
Enzo Fernandez a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Argentinei la Campionatul Mondial din Qatar, iar 2022 a fost un an de vis pentru el.
La începutului acestuia, juca la River Plate. În vară, ajungea la Benfica pentru 12 milioane de euro. În noiembrie, marca primul său gol la naţională, într-un moment extrem de important, în meciul cu Mexic, din grupe.
Iar pe 18 decembrie, devenea campion mondial cu Argentina şi era desemnat cel mai bun tânăr jucător de la Campionatul Mondial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, cota sa a explodat, aşa cum era de aşteptat, iar Benfica cere de zece ori mai mult decât suma cu care l-a adus din campionatul Argentinei.
Cotat la 35 de milioane de euro, fotbalistul în vârstă de 21 de ani (22, în ianuarie) se va transfera în jurul sumei de 120 de milioane de euro.
Până acum, Benfica, recunoscută ca o echipă care vinde jucători foarte scump, a refuzat oferte şi de 100 de milioane de euro pentru proaspătul campion mondial.
În cursa pentru Enzo Fernandez s-au înscris trei cluburi uriaşe din Europa: Liverpool, PSG şi Real Madrid. Deşi era anunţat că s-ar fi înţeles cu formaţia engleză, nimic încă nu este oficial, astfel că licitaţia continuă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Based on a wide range of reports, Enzo Fernández’s next club will be:
— Football Wonderkids (@fbwonderkids) December 21, 2022
Liverpool
PSG
Real Madrid
And after his UCL performances for Benfica and Qatar, the price won’t be cheap. pic.twitter.com/6luKO7llLh
Enzo Fernandez are contract cu Benfica până în vara anului 2027. O parte din suma astronomică pe care clubul portughez cu siguranţă o va încasa pe mijlocaşul defensiv va fi direcţionată către River Plate, care a păstrat un procent din ulteriorul transfer al jucătorului.
La Benfiza, Enzo a jucat 24 de meciuri şi a reuşit trei goluri şi cinci assist-uri.
- Citește și
- Cel mai ”vânat” fotbalist de la FCSB. ”Suntem în dialog cu trei cluburi”. Negocierile, în toi: ”Există o ofertă concretă”
- Care va fi următoarea rivalitate istorică din fotbalul mondial după Messi vs Ronaldo. Cine va concura cu Mbappe în acest deceniu
- Măsuri radicale luate de autorităţile croate după Cupa Mondială. Ce decizii s-au luat în urma performanţelor reuşite de naţionala lui Modric